Western Bulldogs a reușit sâmbătă dimineața (în România) să câștige al doilea titlu de campioană în Australian Football League (primul fiind câștigat hăăăt în ‘54, secolul trecut) după o luptă aprigă cu Sydney Swans, purtată în fața a 99981 de spectatori (mai lipseau 43 ca toate cele 100024 de locuri ale Melbourne Cricket Ground să fie ocupate), pe care au câștigat-o greu, dar meritat, cu 89 – 67, echilibrul rupându-se abia în a doua jumătate a sfertului 4, când mai erau sub 10 minute de joc. Cele două echipe au fost mânate la luptă de Sting, care a încheiat programul muzical din deschiderea Marii Finale. Nici nu putea fi alegere mai bună, Sting arătând de parcă acum ar fi fost teleportat dintr-o sală de bodybuilding a anilor ‘80, perioadă în care bărbații și femeile au arătat cel mai bine din toată istoria omenirii. Mă refer la nivel de masă, nu de vedete de cinema. Pe de altă parte, și d-lui Sumner i-a picat la țanc cântarea, numai bine să facă rost de niște piștari pentru scobitori, ca să nu-i rămână printre dinți berea de mâine, 2 octombrie, când va împlini 65 de anișori. Mulți înainte! Dar, să revenim la meci…

Lebădoii n-au mai reușit performanța din meciul cu Mâțele din Geelong, astfel că prima repriză s-a încheiat cu avantaj pentru buldogi: 12 – 8. Pariorii nu era încă neliniștiți. La începutul meciului cotele erau 1,50 la 2,50 în favoarea celor de la Swans, iar specialiștii – a zis Laurențiu Mandu, comentatorul meciului transmis de Eurosport 2 – mizau pe victoria lebădoilor la 3 puncte. La pauza mare și jucătorii din Sydney aveau speranțe, conducând cu 45 – 43. La sfârșitul celui de-al 3 sfert era, însă, cam clar cine va câștiga, buldogii conducând cu 61 – 53. Or, cum a remarcat Mandu, în acest sezon lebădoii au pierdut de fiecare dată când au fost conduși la sfârșitul celui de-al 3-lea sfert. Asta am gândit eu, însă pe băncile echipelor, în cabinele antrenorilor principali (pentru cei nefamiliarizați cu jocul, antrenorii principali stau în cabine, la cucurigu, de unde comunică prin telefoane sau căști cu microfon – cu casca n-ai aceeași satisfacție să izbești în masă precum cu receptorul telefonului, specialitatea antrenorului de la Magpies Collingwood, Nathan Buckley) și-n tribune tensiunea era maximă. Când mai erau 10 minute buldogii aveau o mușcătură în față: 67 – 66. Ei, de-aici s-au repezit în haită la târtițele lebădoilor și i-au jumulit, chiar dacă li s-a anulat și un gol. Pe drept, înregistrările video dovedind că mingea a fost respinsă cu pumnul de după linia porții lebădoilor, înainte de a trece cu totul de aceasta, astfel că golul acordat de arbitrul de poartă a fost transformat în behind.

Acum, deși Swans, locul 1 după faza de campionat a competiției, era considerată favorită, nu e o surpriză mare victoria buldogilor, ocupanții locului 7. Faptul că au jucat fără căpitanul Robert Murphy, accidentat, nu a fost chiar așa mare handicap fiindcă după etapa a 3-a au jucat fără el. Iar în faza de campionat, buldogii i-au bătut pe lebădoi cu 83 – 79 chiar în Sydney.

Astfel, Bulldogs câștigă două dintre cele 3 finale în care a jucat din 1925 (an în care a intrat în Victorian Football League, actuala AFL), pe precedenta, din 1961, pierzând-o.

Florin Silea

surse foto: „Sid, the club’s real-life mascot” (2010) – Wikipedia/ Jeromeam

theage.com.au/ Joe Armao