Parlamentul Iranian a adoptat în unanimitate o lege prin care Pentagonul și Armata Americană au fost declarate organizații teroriste. Totodată a aprobat și alocarea a 220 de milioane de dolari pentru Corpul Gărzilor Revoluționare ale Republicii Islamice (considerat organizație teroristă de Trump) și Quds Force pentru a întreprinde acțiuni de răzbunare a asasinării generalului Qasem Suleimani, fostul șef al Quds Force.
Înmormântarea acestuia a fost întreruptă din cauza mulțimii, se estimează că au participat circa 1 milion de persoane, aglomerația provocând decesul a 32 de persoane și rănirea altor 180, potrivit USA Today. Pe de altă parte, Bloomberg susține că sunt 50 de morți și 213 răniți. Deocamdată nu s-a anunțat când va fi reluată înmormântarea. [S.F.D.]