Vă vine să credeți că au trecut 50 de ani de când a fost înființată formația Riff?! Ca să respect adevărul istoric, a doua formație ca longevitate (după Phoenix) din rockul românesc s-a numit Sonic din 1970 până în 1980. Iar dacă după numărul de ani e a doua, după activitatea neîntreruptă cred că pe primul loc, ținând cont că Phoenix a cântat sporadic după fuga în RFG.
De-a lungul unei asemenea perioade firește că au fost și multe schimbări de componență, singurul care a rămas fiind „capelmaistrul” Florin Grigoraș, chitară bas, voce, compoziți, texte și versuri (după caz). Un alt longeviv este chitaristul timișorean Mircea Bunea, care a venit, a plecat, a revenit, iar a plecat și din nou a revenit în 2017. Mult mai stabilă pe post s-a dovedit Mihaela Grigoraș. La fel ca în viața privată, odată venită la clape în 1995, n-a mai plecat!
Îmi amintesc că eram curios să aud cum sună Riff cu clape și la primul concert pe care l-am văzut în noua formulă am fost dezamăgit: trebuia să ai urechi de securist ca să auzi și clapele (norocul meu este că am!), iar la tradiționala discuție în contradictoriu după concert cu tizul meu i-am zis: Dacă tot aveți clape, de ce nu le folosiți? Mai ales că fusese o piesă (au trecut atâția ani de-atunci…) în care partitura pentru claviatură era chiar din categoria „îți ridică părul”, însă în loc să fie clapele în prim-plan, erau în fundal. Mi-a explicat el cum e cu orchestrația, c-o fi, c-o păți, însă când i-am revăzut în concert după ceva timp, se auzeau și clapele, iar per total era mai bine cu clape decât fără! Ca urmare, deși nu-mi stă în caracter, n-am avut ce face și a trebuit să-l laud pe Grig!
Dintre concertele la care am fost, două mi-au rămas în memorie în mod deosebit. Ba nu, 3!
Primul dintre ele, pe la mijlocul anilor ‘90, pe treptele casei de cultură a sindicatelor din Alba Iulia, cu Hans Knall SNC. Concert în aer liber, cu garduri de protecție și jăndari. A fost prima dată când am văzut concert rock cu jăndari în Bălgrad! Nici pe vremea lui Pingelică milițienii n-aveau ce căuta la concertele rock din Alba Iulia dacă n-aveau bilet ca toată lumea! Cum s-ar zice, ori vii la concertul rock ca meloman, ori îți faci rondul prin altă parte, dar nouă nu ne strici frumusețea de concert! Nimic de zis, și lumea era gigea, și jandarmii s-au comportat civilizat.
Toate bune și frumoase, numai că se face ora 22:00 și, cum era zonă de blocuri, trebuia să se „stingă lumina”. N-aș fi avut nici o problemă, înțelegeam situația, numai că eu nu eram în public, ci pe „scenă”, pe post de prezentator. Ce să fac? Taman rockerul de „io” să oprească un concert rock?! Cum ar fi zis Churchill: „Never!” Publicul (că nu erau numai rockeri) nu se dădea plecat (erau din cei „ceaușiști”, care știau cum se trăiește un concert rock, nu ca rockerii „pârâți” postrevoluționari, care, vorba lui Hanzi: „Uită-te la ei: când au gătat de dat din cap ăia de pe scenă, au gătat de dat din cap și cei de jos și pleacă acasă!”), cei de pe scenă aveau chef de cântat! Dar Dumnezeul rockului a ținut cu mine! De față era și primarul de-atunci, Ioan Timiș. Ca urmare, m-am dus ață la el ca de la ziarist la primar și l-am rugat, ținând cont de situația de „urgență” la care asistam, să aprobe prelungirea concertului cu 15 minute, ceea ce a aprobat pe loc, în uralele publicului. După care a urmat un jam session memorabil al celor două formații! Acum mă gândesc: noroc că atunci nu era DNA! Vă dați seama ce s-ar fi întâmplat? Pe mine m-ar fi luat pentru trafic de influență, pe primar pentru că a acceptat, pe membrii celor două formații și pe public pentru obținere de foloase necuvenite (cei de pe scenă pentru că au putut cânta peste program, iar publicul pentru că s-a putut simți bine încă un sfert de oră), iar pe jandarmi pentru favorizarea infractorului și complicitate la trafic de influență!
Bineînțeles că nici muzicienii, nici melomanii n-ar fi vrut să plece nici după prelungiri, ci ar fi vrut să vadă și lovituri de departajare, dar le-am zis că dacă noi, rockerii, nu ne respectăm promisiunile, ce exemplu le dăm celorlalți? Ca urmare, lumea a plecat pe la „căși”, nu în liniște, dar fără scandal.
Al doilea concert a fost cu Phoenix, în stadionul din Sibiu, acolo unde ultimul concert cu Phoenix înainte de plecare s-a lăsat cu scandal, neputând fi dus până la capăt! Iar mulți dintre cei care veniseră la acest concert (mai ales că era prima dată când Phoenix revenea la Sibiu după întoarcerea din exil) nu uitaseră…
Ce să vezi? Toată lumea prezentă, mai puțin Kappl, parcă, fiindcă avusese avionul întârziere! În mod normal, n-ar fi fost gaură în cer, se mai întâmplă. Însă dat fiind contextul, atât Nicu Covaci, cât și Florin Grigoraș erau îngrijorați de reacția lumii: o dată înțelegem, dar și a doua oară!? Până la urmă, după ceva trageri de timp, a ajuns și Kappl, iar minunatul concert a putut începe. A fost mișto, dar și enervant! De ce? Nu știu ce cretin a avut ideea tâmpită de a introduce tarabele la concertele rock?! Ba unul, ba altul, ba treceau prin spate (apleacă-te ca să-i faci loc) după bere, ba prin față (dă-te pe spate ca să-i faci loc) când se întorcea cu berile! Nene, ai venit la concert rock, nu la Oktoberfest!
Al treilea concert a fost în Pub 13, în Alba Iulia, concert la care venise și Hans Knall ca să asculte niște muzică bună și să bea o bere. Lumea se simțea bine, Hanzi își savura berea, când, ce să vezi? Îl deranjează Grig! Să treacă la „produs!”. Când se face câte-un jam session, ce să cântă? Blues, normal! Atunci am avut și eu revelația: ce chitarist sensibil de blues e Hanzi! Totul a sunat atât de sudat, încât am crezut că a fost un moment pus la cale din timp. După cum am aflat și de la Grig, și de la Hanzi, nici vorbă, a fost inspirația de moment a lui Florin Grigoraș!
A mai fost o situație memorabilă. De un 1 Decembrie, la Alba Iulia se întâlnesc în barul din pasaj (nu cred că mai există) rifii cu Hans Knall și Vivi Repciuc. La care Grig e maestru de ceremonii și îi „prezintă” mucalit pe cei doi chitariști solo: „S-au întâlnit cel mai rapid chitarist din Europa (n.r. Hans Knall) și cel mai rapid chitarist din România (n.r. Vivi Repciuc)!” După care toată lumea s-a așezat la masă și discuții la un pahar de vorbă, însă când formația localului a luat o pauză, ce credeți că face Vivi? Se duce la ei și le cere voie să-l lase și pe el să cânte un pic la chitară! Firește că l-au lăsat.
La concetul Riff 50, din 13 septembrie 2020, în Habermann Markt, din Sibiu, n-am fost, dar în mod clar pentru formație va fi cel care va rămâne mereu în memorie, nu doar pentru că este semicentenar, ci și din cauza pandemiei, ceea ce se vede în înregistrarea video: publicul e așezat pe scaune – distanțate – ca la filarmonică. Măcar, spre deosebire de Filarmonica din Viena la Concertul de Anul Nou 2021, nu s-a cântat în fața unui spațiu gol.
Deocamdată, în 10 ianuarie 2021 a fost făcută publică prima parte a înregistrării „spectacolului de sunet și lumină” (cum apărea pe vremuri pe afișele rock; a fost și sunet bun, și lumini interesante, dar și proiecții video pe ecranul din spatele scenei) susținut în formula: Florin Grigoraș (ch. bas, voce), Mircea Bunea (ch. solo), Mihaela Grigoraș (clape, voce), Laur Făgădar (tobe), Ilie Lazăr (backing vocal). Înregistrarea o puteți urmări inclusiv la calitate HD (depinde cum setați din player) în canalul You Tube al formației Riff. Enjoy!
Florin Silea
sursă foto: captură de ecran
