profil-twitterAzi e 1 Iunie, Ziua Internațională a Copilului, aceste făpturi nevinovate – până la proba contrară – care bla, bla…

Nu mică mi-a fost mirarea – deși, după ce-am trăit în comunism n-ar trebui să mă mai mire nimic – când am descoperit că nu doar părinții, ci și copiii pot avea acces liber la pronografie „datorită” rețelei sociale Twitter, altfel foarte vocală și eficientă când vine vorba despre cenzurarea ideilor. De fapt, după cum am constatat, atât Facebook, cât și Twitter au cenzori mai tâmpiți decât mulți dintre cenzorii comuniști! În plus, relația cu cenzorii comuniști era una directă, față în față, pe când în cazul rețelelor sociale „dialoghezi” cu pereții…

A, nu, n-am căutat înadins pornografie (am abonament TV la mai multe canale porno, deci, la o adică, nu duc lipsă de „material didactic”), ci contul unei persoane care s-a decis să facă și pornografie. Eram curios să văd ce scrie pentru că de curând a semnat un contract cu o mare editură pentru o carte despre trecerea la pornografie. L-am găsit, dar era doar numele și o avertizare:

„Atenție: acest profil poate include conținut sensibil

Vezi acest avertisment pentru că acest utilizator dă Tweeturi cu limbaj sau imagini ce pot fi sensibile. Dorești în continuare să îl vezi?”

Cum eu sunt curios ca un om de știință, mi-am zis: hai, să văd ce se întâmplă dacă apăs pe butonul acesta!… Minune dumnezeiască! S-a deschis secțiunea cu mesaje. Fără să mă întrebe măcar așa, de formă, dacă am 18 ani, cum e la siteurile care vând țigări și la cele care vând alcool!

twitter-acoperitLa mesaje, o mulțime, care, tot așa, aveau o avertizare: „Următorul conținut media include material potențial sensibil”, iar lângă ea un link: „Vezi”. N-am înțeles la ce e sensibil materialul: la intemperii, la soare, la ipocrizie… Acum, dacă dați clic pe legătura respectivă, cum vă e norocul: de la poze în lenjerie sexy, la cele provocatoare, până la cele porno. Cei mai norocoși și sârguincioși pot da și peste filmulețe de promovare ale filmelor în care a jucat, care conțin imagini explicite. Fotografiile și imaginile sunt porno mijlocii, cum le zic eu, sau, cum li se zice în limbaj tehnic de specialitate, hard: nimic șocant, sunt cu oameni, nu ea cu măgarul, de pildă, cum am văzut eu când eram prin clasa a IV-a.

Adusese un prieten o pereche de cărți de joc porno și când ne uitam la ele într-un șantier de construcții unde lucrau și deținuți, ne trezim cu un nenea milițianul lângă noi. Fire curioasă, a vrut și el să le vadă, după care l-a întrebat pe prieten de unde le are și dacă taică-său știe la ce se uită el. Iar prietenul a făcut mărturisiri complete: le șutise de la taică-său. Nenea milițianul l-a întrebat cu ce se ocupă taică-său și a vrut să le șutească și el – pardon, confiște, doar era omul legii, nu? – da’ prietenul i-a atras atenția că dacă nu le duce înapoi, taică-său, care era tot milițian…, o să-l bată (era pe vremea când bătaia era ruptă din Rai)fiindcă va ști că numai el le-a luat. Ca urmare, le-a primit înapoi.

Acum, după ce v-am demonstrat cât de politically… incorrect și de ipocriți sunt cei de la Twitter (persoana are cont și la Facebook, dar acolo sunt doar poze în ipostaze sexy, nimic nud sau porno), să vă explic și de ce n-am scris explicit despre cine-i vorba. Fiindcă cei de la Twitter ar fi în stare să interzică doar contul respectiv, or, intenția mea nu e să se interzică un cont, ci să semnalez un fenomen. Cum Twitter e accesibil și din România, sunt curios dacă vreo autoritate îndrituită ori vreo ONG care se ocupă de copii se va sesiza că ăștia încalcă legislația din România privind accesul copiilor la pornografie. Dat fiind subiectul, nu scriu că din gură toți fac și dreg fiindcă se poate interpreta…, dar pot observa că în teorie pe toți îi fute (cei care fac pe mimoza să citească fecundează) grija de copii, dar când e vorba de-a și acționa concret pentru respectarea legislației care-i privește…

Sincer, nici nu mă miră că diriguitorii Twitterului nu sunt îngrijorați de pornografia oferită gratis copiilor, din moment ce copii de vreo 6 ani de la o școală din New York (unde a fost elev și Anderson Cooper, de la CNN), care are taxă de 55000 $/an, sunt învățați cum să-și facă laba („mimozele” să citească masturbeze)! Și băiețașii, și fetițele, ca să nu fie acuzată școala de discriminare sexuală… Asta în timp ce sunt învățați că părinții și bunicii trebuie să le ceară voie dacă vor să-i îmbrățișeze (profesori scelerați)! Dar, la așa președinte (creepy compliment)…

Acum, pentru părinții care nu vor ca ai lor copii să vadă relații sexuale așa-numite soft porn și nuditate integrală filmată din față… TV5 Monde are alt sistem de notare a filmelor decât cel folosit de majoritatea posturilor TV. Din propria-mi experiență, dacă un film este notat cu 9, conține nuditate (inclusiv femei și bărbați goi filmați din față) și relații sexuale până la „soft porn”, adică se vede clar ce fac personajele, dar unghiurile de filmare sunt astfel încât să nu se vadă organele sexuale în acțiune. Cele notate cu 10 sunt cu crime, iar cele cu 12 sunt cu consum de droguri. Evident că filmele cu 10 și 12 pot conține și secvențe din categoriile inferioare, dar unul cu 9 nu va avea nici crime, nici consum de droguri.

Există, însă, și situația extremă inversă, când se trezesesc unii să fie mai catolici decât papa! Eu am văzut o dată, în miez de noapte, un documentar istoric la Discovery despre Egiptul antic, care era notat cu 18! Clar, pornografie pe față, mi-am zis! Nu numai că n-a avut nimic porno, ci nici o imagine cu conotație sexuală, ci a fost ca o lecție din cartea de istorie de pe vremea lui Pingelică, dar mai atractivă! Cum eu sunt „open mind”, mi-am zis s-o întreb și pe o fostă profesoară, care de-a lungul carierei a predat de la preșcolari la seraliști. E adevărat, nu a fost profesoară de istorie, ci de limbi… străine. La fel s-a întrebat: Ăștia-s proști?! De ce au pus 18 la un documentar pe care ar trebui să-l vadă orice copil?

Florin Silea