În 18 noiembrie, cu o lună și o zi înainte de ziua lui, Călin Pop le-a oferit fanilor Cutia cu secrete, cel de-al 7-lea disc (sper să fi numărat bine pe degete) pe care l-a realizat în afara formației Celelalte Cuvinte.
Albumul ar fi impropriu numit solo pentru că a avut parte de ajutorul unor instrumentiști cu care a mai colaborat de-a lungul timpului fie la propriile-i discuri, fie la ale altora: Toni Dijmărescu (chitară), Flavius Suciu (tobe), ambii de la Manic Sinners, Reșița Rocks și Screaming Heads, si Vlad Spătar (bas), de la Desperado, după cum este menționat în pagina oficială a discului Cutia cu secrete. Tot de-acolo se mai poate afla că artistul grafic Kante Meiste a realizat coperta, iar mixajul și masterizarea au fost făcute de Flavius Suciu în Spania, la DadiuStudio.
Albumul poate fi cumpărat în format fizic CD atât în euro (10 €), de la casa de discuri producătoare Loud Rage Music, cât și în lei (60 de lei), de la emag.ro. De asemenea, poate fi ascultat și cumpărat în varianta download (aceasta are doar 12 piese, nu 13, câte sunt pe CD, lipsește În secret. Prețul pe cântec este 3,99 lei.).
Florin Silea
sursă foto: Loud Rage Music