Potenţialii beneficiari de fonduri europene contractate prin intermediul Programului operaţional sectorial Creşterea competitivităţii economice (POS CCE) nu mai trebuie să depună scrisori de confort în momentul solicitării finanţării. Anterior, cererile de finanţare trebuia să conţină aceste documente eliberate de instituţiile bancare.
„Am renunţat să solicităm scrisori de confort potenţialilor beneficiari POS CCE, aceasta fiind o măsură prin care simplificăm documentaţia cerută în cadrul cererilor de finanţare şi prin care reducem birocraţia. Îi scutim astfel pe potenţialii beneficiari şi de cheltuieli suplimentare, în condiţiile în care aceştia pot depune şi alte documente care să demonstreze capacitatea de cofinanţare.
Vom continua procesul de simplificare până când sistemul va deveni unul normal, european. Rezultatele pe acest program vor deveni vizibile în toamnă, când aşteptăm decizia Comisiei Europene de reluare a plăţilor prin POS CCE”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.
Până la data de 2 octombrie 2013 pot fi depuse proiecte pentru contractarea de finanţări prin intermediul POS CCE, operaţiunea 1.3.3, „Sprijin pentru integrarea întreprinderilor în lanţurile de furnizori sau clustere”. Valoarea apelului este de 89 de milioane de lei.
În cadrul acestei operaţiuni pot fi depuse proiecte destinate clusterelor emergente, respectiv proiecte destinate clusterelor inovatoare. Durata de implementare a proiectelor poate fi de cel mult 18 luni de la data intrării în vigoare a contractului de finanţare cu condiţia ca implementarea proiectului să fie finalizată până la data de 31 iulie 2015.
sursa: Ministerul Fondurilor Europene