Procurorul Comitetului Olimpic Național Italian (CONI) a cerut 2 ani și 8 luni de suspendare – după unele surse, alte surse susțin că este vorba despre 2 ani și 4 luni (totuși, eu tind spre prima variantă, judecând după sursele media care o susțin) – pentru ciclistul italian Paolo Savoldelli.
Nu este vorba despre o păcăleală de 1 Aprilie, ca în cazul articolului publicat în 1 Aprilie de Velonews despre Chris Froome, care, pasămite, s-a descoperit că are ADN extraterestru!
Motivul cererii nu se știe încă, cel puțin la ora redactării acestui articol. De asemenea, încă nu există o reacție a rutierului (care s-a retras din activitate în 2008, iar de atunci este comentator pentru diverse televiziuni – chiar duminica trecută a comentat o cursă ciclistă) care în februarie, înainte de audieri, susținea că nu-și face probleme.
Paolo Savoldelli a fost în echipa Discovery în 2005 – 2006, când a câștigat pentru a doua oară Turul Italiei (prima dată l-a câștigat în 2002, când era la Index-Alexia Alluminio), și o perioadă s-a antrenat cu Dr. Michele Ferrari, condamnat în justiție la închisoare cu suspendare pentru doping, însă ulterior a fost achitat. În 2012 a fost suspendat pe viață de Agenția Antidoping a SUA (USADA).
Florin Silea
sursă foto: Tony Rocha