În declarația făcută pentru Dolce sport, boxerul Bogdan Juratoni a spus, între altele: „Îmi pare rău pentru că am dezamăgit România”.
Cel puțin pe noi, redacția Silpres, nu ne-ai dezamăgit, tinere, ci ne-ai făcut mândri pentru meciul pe care ni l-ai oferit. După cum am scris (iar noi nu facem parte din categoria paranoicilor cărora tot timpul li se pare că ne fură arbitrii) imediat după meci, ai fost furat pe față!
Dar cum printre sporturile pe care le-am practicat nu se numără și boxul, să vedem ce a zis la același post TV fostul multiplu campion și medaliat pe plan internațional Leonard Doroftei: „Am retrăit pentru câteva clipe momentele în care eram pe ringul olimpic. Îmi pare rău, sincer îmi pare rău. Nu m-am gândit; am zis că poate s-au civilizat și ei, au evoluat, au devenit mai corecți. Hoție pe față!”
Același învingător a văzut și antrenorul lui Juratoni, Napoleon Gheorghe: „După părerea mea, câștigase. Putea să se ducă mai sus.” Tot el a dezvăluit că Juratoni nici nu a boxat la adevărata lui valoare cu dublul campion mondial Abbos Atoev fiindcă a fost bolnav și două săptămâni a făcut perfuzii.
Florin Silea