La data de 9 noiembrie 2009 a început la Fire Club prima ediţie a concursului „The Rock Battle", concurs dedicat scenei rock din România. Premiul pus în joc a fost un EP înregistrat profesional la studioul Music Amp din Bucureşti.

   Echipa Music Amp a asigurat, de asemenea, backlineul necesar, astfel că trupele nu au fost nevoite să vină decât cu instrumentele şi dorinţa de a câştiga. Pe parcursul a 6 ediţii au participat 14 trupe înscrise. Juriul format din reprezentanţi ai Music Amp, Metalfan şi Fire Club a notat formaţiile în funcţie de calitatea actului artistic şi prezenţa scenică.

   La data de 14 decembrie, la încheierea ultimei seri de concurs, 4 dintre trupe se aflau la egalitate de puncte, aşa că s-a decis organizarea unei finale la data de 24 ianuarie, la Fire Club, pentru stabilirea câştigătorilor. Cele patru trupe calificate în finală sunt: Upside Down, Spitfire, Deliver The God şi Kistvaen.

   Dupa încheierea acestei prime ediţii şi anunţarea trupei care merge în studioul MUSIC AMP se va pregăti ediţia cu numărul doi a „The Rock Battle", unde noi formaţii îşi vor disputa premiul iar publicul va putea să le cunoască. Ediţia a doua este deschisă, de asemenea, şi trupelor care au participat la ediţia 1 şi doresc să se înscrie din nou. Întreaga desfăşurare a evenimentului a fost surprinsă de emisiunea Underground Hours (Metalfan TV) şi poate fi urmărită inclusiv în siteul dedicat evenimentului, www.rockbattle.ro.

Lenţi Chiriac