Ediţia din acest an a Tuborg Green Fest, unul dintre cele mai puternice festivaluri internaţionale de muzică, va fi prezentată de Sonisphere, în urma unui parteneriat între organizatori. Astfel, în perioada 25 – 27 iunie Romexpo îşi deschide porţile amatorilor de muzică rock şi bere bună, cu cel mai aşteptat line up al anului: Metallica, Rammstein, Manowar, Heaven & Hell, Slayer, Megadeth, Alice in Chains, Anthrax, Volbeat, Mastodon, Stone Sour.
„Tuborg Green Fest şi Sonisphere sunt festivaluri cu renume internaţional, care au adus în ultimii ani cele mai în vogă trupe în faţa publicului din numeroase ţări europene. Fanii Tuborg Green Fest, care de-a lungul timpului s-au bucurat de prezenţă în România a unor mari artişti de talie internaţională, vor dori cu siguranţă să se alăture şi de această dată festivalului. Îi asiguram că pregătim numeroase suprize şi atracţii suplimentare, în stilul Tuborg, pe care le vom divulga în curând”, a declarat Doron Zilberstein, vice-preşedinte Marketing Tuborg România.
Muzica de calitate este una dintre principalele valori ale berii Tuborg, iar consumatorii din toată lumea asociază brandul Tuborg cu cele mai bune reprezentaţii de muzică live. Atitudinea liberă specifică brandului Tuborg şi-a pus amprenta şi asupra Green Fest, toate evenimentele organizate sub acest concept fiind adevărate manifeste împotriva rutinei, unde principiile fundamentale sunt reprezentate de showurile live explozive, berea de calitate şi atitudinea nonconformistă.
Cel mai mare festival din România, Tuborg Green Fest 2010 presented by Sonisphere Festival, se va desfăşura în perioada 25 – 27 iunie, la Romexpo, fiind un eveniment organizat de East European Concert şi Marcel Avram, în asociere cu D&D East Entertainment.
„Suntem foarte entuziasmaţi să participăm în calitate de organizatori la proiectul Tuborg Green Fest 2010 presented by Sonisphere Festival, care reprezintă o fuziune a două dintre cele mai renumite festivaluri internaţionale! Fiind cel mai mare eveniment de acest tip organizat până în prezent în România, festivalul va aduce trei zile de muzică fără egal, distracţie pe măsură şi o atmosferă incendiara. În plus, mai pregătim câteva surprize pentru publicul din România”, a declarat Denise Sandulescu, General Manager D&D East Entertainment.
Trupele care vor urca pe scenă în cadrul acestui festival sunt de departe cele mai mari nume ale momentului de pe scena rock şi nu numai.
Astfel, după nenumărate zvonuri şi speculaţii, iată că a venit momentul pentru împlinerea celui mai arzător vis al oricărui iubitor de rock! Pentru prima oară în în istorie Metallica, Slayer, Megadeth şi Anthrax vor concerta împreună şi ajung în Bucureşti în cadrul turneului exclusiv „THE BIG FOUR”. Cele patru trupe legendare vor urca pe scenă ca invitaţi speciali ai Tuborg Green Fest 2010 presented by Sonisphere Festival şi chiar dacă am putea crede că nimic nu poate întrece această veste, organizatorii au mai pregătit o surpiză de proporţii!
Invitaţii speciali ai serii de 26 iunie vor fi nimeni alţii decât Ronnie James Dio, Tony Iommi, Geezer Butler şi Vinny Appice de la Heaven & Hell, unul dintre supergrupurile rock apărute în ultimii ani. Heaven & Hell este o atracţie nu numai pentru cei care ascultă hard rock de calitate, ci şi pentru inconfundabila voce a lui Ronnie James Dio, una dintre vocile de excepţie din ultimele trei decenii. Dio a încântat de-a lungul anilor prin colaborările lui cu Rainbow şi Black Sabbath.
În plus, după ani de aşteptare, nenumărate zvonuri şi multă nerăbdare din partea fanilor, celebra trupa germană Rammstein ajunge în sfârşit în România, pentru a susţine un concert care va lăsa publicul fără răsuflare, în cadrul Tuborg Green Fest 2010 presented by Sonisphere Festival
Rammstein au redefinit noţiunea de show şi nu au de gând să se oprească aici. Turneul „Liebe ist für alle da” se anunţă a fi cel mai mare spectacol pus în scenă de trupă, cu showuri incendiare, la propriu, efecte pirotehnice la limita imposibilului, costume „de pe altă lume” şi o scenografie grandioasă!
Tuborg Green Fest a făcut înconjurul Europei alături de artişti şi trupe precum: Red Hot Chili Peppers, Metallica, Linkin Park, Guano Apes, Franz Ferdinand, Cypress Hill, David Guetta, Faithless, Kasabian şi Whitesnake. România ajunge pe harta evenimentelor Tuborg Green Fest alături de festivaluri precum Exit (Serbia), cel mai mare festival de muzică din Europa de Est, Glastonbury şi Hard Rock Calling din UK şi Sunburst din Malaezia.
Vă aşteptam alături de noi pentru cel mai mare eveniment rock care a avut loc vreodată în România!
Sonia Lodi,
PR Manager,
D&D East Entertainment