În această noapte (16/17 martie 2011), de la ora 0:40, TVR 1 difuzează documentarul „Peter Green, omul care a cucerit lumea” (titlul originar este Peter Green: Man of the World) realizat de Steve Graham (scenariul şi regia) în 2009, al cărui subiect este fostul chitarist fondator al celebrei formaţii Fleetwood Mac, chitarist pe care n-o să-l găsiţi niciodată în vreun top de la VH 1 şi VH 1 Classic (sincer, am păreri destul de proaste despre topurile de-acolo).

Spre ruşinea mea, am auzit de el abia în studenţie, în prima jumătate a anilor ‘80, de la regretatul Florian Pittiş, când s-a referit la Radio 3 la primul recital al binecunoscutei formaţii Celelalte Cuvinte, pe care l-a văzut la TimRock Festival (bineînţeles că n-a putut povesti că din cauza nemulţumirii provocate de organizator prin scurtarea recitalului – era zonă de boşimani şi toa’răşii nu voiau să fie deranjaţi după ora 22:00, ca să aibă mintea limpede a doua zi pentru a putea lua decizii tâmpite – au venit Cornel Pacoste, prim-secretarul judeţului Timiş, şeful Securităţii şi cel al Miliţiei, iar când lumea a plecat spre casă prin faţa tovarăşilor şi-a miliţienilor – după peste juma’ de oră de huiduieli şi numai după ce s-a promis că băieţii de la Cuvintele vor cânta şi-n seara următoare, ceea ce s-a şi întâmplat -  se scanda „pa-pa-ga-lii!”). Atunci l-a comparat pe Călin Pop cu Peter Green (pe numele lui Peter Allen Greenbaum), considerând că Pop atinge coardele chitarei cu aceeaşi fineţe cu care o făcea Peter Green – la ora aceea vorbea la trecut despre Green deoarece drogurile îl transformaseră în „legumă”. După ce am ascultat şi eu câteva înregistrări şi din perioada Fleetwood Mac, şi după revenirea din anii ‘90, n-am argumente să-l contrazic pe Pittiş. Aşa este, cei doi au aceeaşi fineţe, deşi n-au folosit niciodată acelaşi model de chitară. Green folosea o Gibson Les Paul (cumpărată ulterior de un colecţionar din Anglia, însă a început cu Harmony Meteor, iar în anii ‘90 a folosit o Fender Stratocaster din anii ‘60 şi Gibson Howard Roberts Fusion), în timp ce Pop avea o chitară românească (cea folosită în anii ‘80, pe care cred că o are şi acum – în orice caz, am revăzut-o cu bucurie la el acasă acum câţiva ani), manufacturată de basistul Marcel Breazu. Sincer, îmi place mai mult timbrul acelei chitare decât cel al chitarei Ibanez la care cântă acum.

Documentându-mă pentru articol am dat peste un citat din BB King referitor la Green: „He has the sweetest tone I ever heard; he was the only one who gave me the cold sweats." Tot referitor la Green am găsit următorul pasaj, care surprinde începutul perioadei din John Mayall’s Bluesbreakers:  

„Mike Vernon, a producer at Decca recalls Peter’s debut with the Bluesbreaker:

As the band walked in the studio I noticed an amplifier which I never saw before, so I said to John Mayall, „Where’s Eric Clapton?" Mayall answered, „He’s not with us anymore, he left us a few weeks ago." I was in a shock of state (sic) but Mayall said, „Don’t worry, we got someone better." I said, „Wait a minute, hang on a second, this is ridiculous. You’ve got someone better??? Than Eric Clapton???" John said, „He might not be better now, but you wait, in a couple of years he’s going to be the best." Then he introduced me to Peter Green.”

Florin Silea

foto: Tony Hisgett (17 decembrie 2009, Bilston, Anglia),
http://www.flickr.com/photos/37804979@N00/4193246701
sursă foto: Wikipedia, licenţă CC-BY