După circa 7 ani de când Jandarmeria spaniolă a declanșat „Operațiunea Puerto”, care a zguduit doar lumea ciclistă, nu și celelalte sporturi implicate în cercul de dopaj condus de către dr. Eufemiano Fuentes (fotbal, tenis, atletism și box), s-a ajuns și la sentință. Judecătoarea Julia Patricia Santamaria a decis condamnarea lui Fuentes la 1 an de închisoare cu suspendare, interzicerea practicării profesiei timp de 4 ani și amendarea cu 6000 USD. Tot la închisoare cu suspendare, pe timp de 4 luni, a fost condamnat și José Ignacio Labarta, director sportiv adjunct la Comunidad Valenciana (fosta echipă Kelme). Nici el nu mai poate profesa timp de 4 ani.
Alți 3 inculpați au fost achitați: Manolo Saiz, directorul sportiv al echipei Liberty Seguros (fostă ONCE), Vicente Belda, managerul echipei Comunidad Valenciana, și sora lui Fuentes, Yolanda (și ea, medic).
Un alt inculpat important, hematologul José Luis Merino Batres, șeful Hematolgiei de la Spitalul Prințesei și fost director al Centrului de transfuzii al comunității Madrid, nu a mai fost judecat din cauză că suferă de Alzheimer.
Cel mai mulțumit de verdict a fost Saiz, judecând după ce a declarat: „This is finished, and I can only hope that no one reminds me of anything from Operación Puerto ever again.
I am very grateful to my family, lawyer, and a friend from cycling, Carlos Sastre, because he was the only one who had the courage when he won the Tour de France, to remember good things about Manolo Saiz. It was a difficult time and made it to the international press." În plus, el a primit înapoi și banii care i-au fost confiscați în 23 mai 2006: 42224,10 euro, 38500 de franci elvețieni și 310 dolari australieni. Turnătorul Jesús María Manzano Ruano, fost ciclist la Kelme, n-a primit însă nimic, judecătoarea respingându-i despăgubirea de 200000 de dolari cerută.
Nu înțeleg însă ipocrizia celor din antidoping. Adică Tyler Hamilton și Manzano se dau singuri pe goarnă că s-au dopat, dar te faci că nu știi și nu iei nici o măsură împotriva lor, dar urli ca din gură de șarpe că tanti judecătoarea e rea fiindcă nu vă dă voie să vă băgați nasul în pungile cu sânge confiscate în 2006.
Să fim bine înțeleși! N-ați vrea să auziți ce-a fost la gura mea când am văzut interviul în care Lance Armstrong a recunoscut că s-a dopat. Personal sunt de părere că cine e prins dopat trebuie scos din sport pe viață, de la prima abatere. Indiferent cum au ajuns substanțele dopante în el, în afară de cazul unor tratamente medicale necesare. Dar pentru astfel de situații sunt reguli clare. Pe de altă parte, însă, nu sunt de acord cu prinderea dopaților prin metode securiste: interceptări, turnătorii, martori. De ce? Pentru că din banii noștri sunt plătiți angajații, o droaie de incapabili din laboratoarele antidoping, și pentru că cei din antidoping nu vor să-și facă meseria cum scrie la carte – sau cum îi învață marii maeștri ai dopajului. Cât de orb și de prost trebuie să fii ca să nu-l prinzi pe Bolt? Să nu vezi că US Postal era biată echipă de cicliști amatori față de Skyul din anul 2012? Dar îl prinzi pe marele „dopat” Fränk Schleck cu o canitate infimă dintr-un diuretic. După care vine inculpatul și-ți dă în cap cu o probă științifică irefutabilă: pașaportul biologic, care arată că nu s-a dopat. De salutat și decizia luată de autoritatea antidoping din Luxemburg, care l-a suspendat un an pentru substanța respectivă, dar nu a susținut că s-a dopat, mesajul fiind clar: sportivul este responsabil pentru ce ajunge în organismul lui. De fapt noi de-atunci am suspectat că i s-a înscenat. Mai rămânea să vedem și de către cine. Cine avea interesul și mijloacele? USADA. De ce? Păi ce mod mai bun de a distruge credibilitatea lui Bruyneel decât să descoperi în echipa lui că e dopat un ciclist care se dclară antidopaj. Acum se confirmă și că am avut dreptate, eu și Liana, să susținem că în 2011 Philip Gilbert a fost dopat. Cum a schimbat echipa, cum a „uitat” să pedaleze. Chestia că nu era obișnuit cu șaua bicicletei să i-o spună lui mutu’! Lasă, bine c-au avut albeață pe ochi cei de la WADA… Cum are acum și-n cazul lui Sagan. Da, pentru Sagan din Turul Californiei din 2010 aproape că băgăm mâna în foc că n-a fost dopat. Pentru cel de anul trecut și pentru cel de-acum, însă, n-avem curajul s-o apropiem nici la 2 m de foc!
De aceea, eu salut decizia judecătoarei, de a se distruge probele respective după judecarea eventualelor recursuri. De altfel, și judecătorul care a început procesul acum 7 ani a decis tot la fel, deoarece la vremea respectivă dopajul nu era ilegal în Spania. Iar cei judecați au fost acuzați – și doi și condamnați – pentru că s-a considerat că au pus în pericol sănătatea publică, nu pentru dopaj.
Florin Silea
