Sonia Lodi, PR Manager la D&D East Entertainment, coorganizatoare a concertului AC/DC de la Bucureşti, ne-a informat că au fost vândute biletele din categoria Golden Circle, care permit accesul în faţa scenei. Mai sunt disponibile doar bilete Normal Circle din cele 20.000 la preţul de 127,2 lei (după epuizarea acestora vor fi scoase la vânzare bilete cu 148,4 lei) şi VIP, care sunt la tribună şi costă 477 de lei.

   Tot potrivit Soniei Lodi, Black Ice Tour a fost în 2009 în top 3 alcătuit de revista Pollstar, având încasări de peste 220 de mil. de dolari, australienii fiind şi cea mai bine cotată trupă a casei de discuri Sony BMG Music Entertainment, vânzând peste 200 de mil. de discuri de la înfiinţare, în anul 1973.

   După cum v-am mai informat, concertul din România este organizat de către East European Concert şi Marcel Avram, prin asociere cu D&D East Entertainment. Am făcut din nou precizarea fiindcă un prieten m-a întrebat dacă nu e cioacă la fel ca aceea de anul trecut, când s-a anunţat un concert AC/DC, s-au vândut bilete şi nu s-a mai ţinut fiindcă era doar o mânăreala, formaţia precizând că acel anunţ a fost făcut fără ştirea ei. Eu i-am zis prietenului că nu e ca anul trecut fiindcă în organizare este implicat Avram, iar pe Sonia Lodi o cunosc de la concertul Jethro Tull de la Sibiu, din 2007, când era la PR la Artmania. În plus, concertul este confirmat în siteul AC/DC. Prin urmare, chiar din prima zi în care s-au pus în vânzare biletele am şi cumpărat pentru toată redacţia, adică două bucăţi, aşa că printre cele 7.000 de bilete vândute în prima zi au fost şi acestea două.

   Apropo, Sonia mai menţionează: „Biletele la concertul AC/DC se distribuie exclusiv prin reţeaua Eventim.ro. Aceasta are peste 400 de puncte de vazare în întreaga ţară, din care fac parte: magazinele Germanos, magazinele Vodafone, librăriile Cărtureşti şi Humanitas. Principalul punct de vanzare este site-ul www.eventim.ro, care oferă informaţii despre evenimente, permite achiziţionarea biletelor cu plata online şi oferă numeroase alte facilităţi.

   Cel mai aşteptat eveniment al anului, concertul celor de la AC/DC, este programat în data de 16 mai, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, începând cu ora 17:00. Rockerii vor concerta în România însoţiţi de invitaţi speciali şi cu propria producţie.