Duminică, 11 aprilie, va fi prima cursa din acest sezon Moto GP. Din păcate, nici în acest an Eurosport nu-l transmite, însă românii îl pot vedea la DigiSport Plus (direct) şi DigiSport (înregistrare). Dacă nu aveţi posturile respective mai aveţi o soluţie, siteul www.motogp.com. Tot sezonul vă costă 99,95 € pentru rezoluţie mare sau 79,95 € pentru rezoluţie standard. Cei care au avut anul trecut abonament pentru cel puţin jumătate din sezon beneficiază de reducere, preţurile fiind de: 89,45 € pentru rezoluţie mare, respectiv 71,90 € pentru rezoluţie standard.

Puteţi opta şi pentru abonamentul lunar, la preţuri de 24,95 €, respectiv 19,95 €. De asemenea, este posibilă trecerea, contra cost, de la standard la rezoluţie înaltă.

Probabil că şi în acest an va fi disponibil abonamentul cu preţ redus după jumătatea sezonului.

Abonamentele pentru tot sezonul sunt valabile în perioada 8 martie – 14 noiembrie. Dacă aţi pierdut vreun antrenament oficial, calificări sau cursă veţi avea acces la înregistrările acestora în perioada de valabilitate a abonamentului.

Comentariile sunt în limba engleză. Dacă aveţi bandă largă la Internet puteţi să urmăriţi transmisia simultan la mai multe calculatoare.

S-ar putea să fie şi siteuri unde puteţi urmări gratis cursele, însă anul trecut n-am găsit unul care să funcţioneze ca lumea, adică unde să poţi urmări cursele fără să se piardă conexiunea.

Dacă sunteţi curioşi, în sesiunea de antrenamente de vineri cel mai rapid a fost Stoner, urmat de Lorenzo şi Rossi, care dacă va câştiga titlul şi-n acest an îl va ajunge pe celebrul său înaintaş Agostini. Lorenzo nu s-a dezminţiti nici acum, căzând după ce a stabilit timpul pentru locul 2. Se pare că nu este ceva grav, aşa că mâine este aşteptat la calificări.