iris Organizatorii showului AC/DC din România au deosebita plăcere să anunţe că în deschiderea concertului din data de 16 mai vor urca pe scenă cei de la Iris, cavalerii rockului românesc.

Cu o carieră de peste 20 de ani (n. Culturalinfo.info – dacă îmi aduc eu bine aminte, Iris a concertat în Alba Iulia hăt prin 1977 sau 1978, deci acu’ peste treij’ dă ani! Peste 20 de ani vechime are Celelalte Cuvinte, mai precis va face 29 în 13 decembrie a.c. No, ăia cavaleri, că nici pe vremea dictaturii celeilalte n-au cântat prostioare cu pace, soare, cer senin, bla-bla. Altfel, din câte ştiu eu, între cele două trupe existau relaţii de amiciţie.), Iris reprezintă cea mai potrivită alegere pentru a concerta înaintea legendarilor australieni (n. Culturalinfo.info – aici, perfect de acord, doar era considerată AC/DC a României), în cadrul unui spectacol care se anunţă a fi evenimentul anului în România.

„Ne bucurăm nespus că trupa Iris va avea ocazia să cânte înainte celor de la AC/DC, mai ales că suntem mari admiratori cu toţii!”, a declarat Cristi Minculescu, liderul Iris. „Vă aşteptăm pe toţi în seara zilei de 16 mai şi promitem un spectacol de zile mari!”, a încheiat acesta (n. Culturalinfo.info – ţinând cont că şi recitalul din deschiderea Rolling Stones a fost onorabil, chit că Minculescu de-abia mergea, fiind înainte de transplant, cred că Iris va face show de ţinut minte, mai ales că sunt pe aceeaşi scenă cu idolii lor din tinereţe).

Iris este programată să cânte chiar înainte de AC/DC, urmând ca încă o trupă de deschidere să fie anunţată în cel mai scurt timp.

Vă reamintim că, la cererea repetată a publicului, organizatorii concertului AC/DC au pus în vânzare încă 1000 de bilete Golden Circle (în faţa scenei, în picioare), în exclusivitate prin Eventim.ro.

Acestea vor fi disponibile începând de miercuri, 5 mai. Recomandăm cu fermitate să achiziţionaţi bilete doar din punctele autorizate. Toate biletele vor fi scanate la intrare. Eventim.ro a depistat un număr limitat de bilete obţinute fraudulos, care au fost invalidate, iar celor care le vor prezenta la intrare li se va interzice accesul.

Cel mai aşteptat eveniment al anului, concertul celor de la AC/DC, este programat în data de 16 mai, în Piaţa Constituţiei, din Bucureşti, începând cu ora 18:00. Australienii vor ajunge în România în cadrul Black Ice Tour, care promovează cel mai recent album semnat AC/DC.

Biletele se distribuie exclusiv prin reţeaua Eventim.ro în: magazinele Germanos, magazinele Vodafone, librăriile Cărtureşti şi Humanitas. Vânzarea online se face prin siteul www.eventim.ro.

AC/DC în România este un eveniment prezentat de East European Concert şi Marcel Avram, prin asociere cu D&D East Entertainment.

Sonia Lodi,
PR Manager,
D&D East Entertainment