Eurodeputatul liberal Cristian Buşoi salută adoptarea raportului care permite la nivel european schimbul de organe între statele membre ale Uniunii Europene. Cristian Buşoi, membru supleant în Comisia de mediu, sănătate publică şi siguranţa alimentară (ENVI), a afirmat că raportul votat de plenul Parlamentului European deschide perspectiva unui proces mult mai rapid în evidenţa posibililor donatori de organe şi reduce semnificativ timpul de pe listele de aşteptare cu pacienţii care au nevoie de transplant.
„Un pacient român grav bolnav, aflat pe o listă de aşteptare pentru transplant, va avea şanse să găsească mult mai repede un donator de organe în momentul în care, la nivel european, se va putea accesa baza de date comună. La rândul său, România are nevoie de o autoritate naţională care să centralizeze informaţiile din această sferă pentru că ţara noastră are o rată foarte bună de supravieţuire imediată în urma transplantului, cuprinsă între 90 – 95%.”
Cristian Buşoi a amintit că, din nefericire, în România donarea de organe de la pacienţii aflaţi în moarte cerebrală nu este o practică obişnuită. Europarlamentarul liberal a subliniat, în acelaşi timp, că raportul adoptat la Strasbourg este extrem de strict în ceea ce priveşte posibilitatea traficului de organe, mai ales de la pacienţii aflaţi în viaţă:
„România se află pe ultimele locuri în Europa în privinţa ratei donărilor de organe de la pacienţi aflaţi în moarte cerebrală: 1 donator decedat la un milion de locuitori, ceea ce face ca timpul de aşteptare pentru un pacient care are nevoie de transplant să fie foarte mare. Parlamentul European deschide, prin acest raport, perspectiva unui proces mai rapid în ceea ce priveşte evidenţa posibililor donatori şi diminuează semnificativ tentaţia traficului de organe, practicat mai ales în rândul donatorilor în viaţă, cea mai mare incidenţă fiind în rândul donatorilor de rinichi şi ficat.”
Statisticile arată că în România se află pe listele de aşteptare aproximativ 7.000 de pacienţi care fac dializă şi au nevoie de un transplant de rinichi, în condiţiile în care anual 200 de pacienţi au şansa unui transplant. În cazul pacienţilor cu afecţiuni ale ficatului situaţia este uşor mai bună: în medie 300 de oameni sunt pe listele de aşteptare în timp ce aproximativ 32 beneficiază, anual, de transplant, conform cifrelor publicate de specialişti anul trecut.
La nivel european cifrele sunt la fel de îngrijorătoare: 60.000 de oameni au nevoie de transplant şi fiecare a 12-a persoană moare în aşteptarea acestuia, arată datele puse la dispoziţie de Parlamentul European.
Dana Otilia Cotoară,
ofiţer de presă al Delegaţiei PNL în Parlamentul European