Persoanele care au nevoie de un transplant de organe vor trebui să aştepte perioade mai scurte de timp, după ce Parlamentul European a aprobat propunerea de directivă privind standardele de calitate şi siguranţă pentru organele umane destinate transplantului. Directiva tratează toate stadiile, începând de la donare la transplantul efectiv. Eurodeputaţii au adoptat şi o rezoluţie care se referă la Planul de acţiune al Comisiei privind donarea de organe.
În ultimii 50 de ani transplantul de organe a devenit o practică obişnuită la nivel mondial, fiind deseori unicul tratament posibil. Din păcate, în jur de 60000 de pacienţi se află în UE pe liste de aşteptare şi fiecare a 12-a persoană moare, aflându-se pe aceste liste. Rata donărilor de organe la nivel naţional şi activităţile de transplant variază enorm între statele membre: de la 33,8 decedaţi donatori la 1 milion de persoane în Spania la 1 decedat donator / 1 mil. de persoane în România.
Standardele comune UE de calitate şi siguranţă ar facilita donarea de organe, transplantul şi schimbul de organe între ţările europene. Compromisul la care s-a ajuns cu Consiliul a fost adoptat de Parlament cu 643 de voturi pentru, 16 împotrivă şi 8 abţineri. Raportul PE a fost elaborat de Miroslav Mikolášik (PPE, SK).
Garantarea calităţii şi a siguranţei
Un progres major va fi desemnarea în fiecare ţară a unei autorităţi competente pentru standardele de calitate şi siguranţă a organelor umane destinate transplantului. O astfel de autoritate ar urma să elaboreze reguli care acoperă toate stadiile, de la donare până la transplantul efectiv, în baza standardelor prevăzute în prezenta directivă. Dacă doresc, statele membre vor avea posibilitatea de a introduce reguli mai stricte.
Autorităţile vor aproba centrele de prelevare şi de transplant, vor elabora sisteme de raportare şi management pentru reacţii adverse, vor colecta informaţii legate de rezultatul transplantului şi vor supraveghea schimbul de organe cu alte state membre şi ţări terţe. Trasabilitatea de la donator la pacient şi viceversa va face parte din acest sistem, în timp ce confidenţialitatea şi securitatea informaţiilor va fi asigurată.
Directiva mai stipulează şi nivelul minim de informaţii care de regulă vor trebui colectate pentru fiecare donare, dar anumite excepţii vor fi permise dacă analiza privind riscurile şi beneficiile demonstrează că beneficiile depăşesc riscurile. Statele membre trebuie să asigure un nivel de pregătire şi competenţă corespunzător al personalului implicat în acest proces.
Donatorii în viaţă şi combaterea traficului cu organe
Potrivit compromisului, statele membre trebuie să asigure cel mai înalt nivel de protecţie a donatorilor în viaţă. Donaţia de organe umane trebuie să fie „voluntară şi neplătită”, dar „principiul neremunerării nu trebuie să împiedice un donator viu să primească o compensaţie pentru cheltuielile suportate sau pentru pierderea de venituri din cauza donării”. În plus, statele membre trebuie să interzică publicitatea pentru nevoia sau disponibilitatea de organe dacă scopul este un câştig financiar.
Cooperarea între statele membre
Pentru a facilita cooperarea, Comisia Europeană va crea o reţea autorităţilor competente şi va stabili procedurile de transmitere a informaţiilor între statele membre. Acestea vor putea încheia acorduri cu organizaţiile europene de schimb de organe şi vor putea delega activităţi legate de schimbul de organe.
Ce va urma?
Statele vor avea doi ani la dispoziţie pentru a transpune prevederile directivei în legislaţia naţională.
Planul de acţiune privind donarea şi transplantul de organe (2009 – 2015)
În raportul din iniţiativă proprie elaborat de Andres Perello Rodriguez (S&D, ES), deputaţii salută Planul de acţiune al Comisiei şi subliniază că desemnarea de coordonatori de transplanturi în fiecare spital şi schimbul de informaţii vor ajuta ţările care au disponibilităţi reduse de organe să îşi îmbunătăţească ratele de donare.
Statele membre ar trebui să ofere cetăţenilor posibilitatea de a se înscrie online într-un registru al donatarilor şi să faciliteze aplicarea, pe cărţile de identitate naţionale sau pe permisele de conducere, a unor menţiuni sau simboluri care să permită identificarea posesorului ca fiind un donator de organe.
Rezoluţia a fost adoptată prin vot liber (ridicarea mâinilor).
Unităţi de transplant autorizate în România
Serviciul de presă al Parlamentului European,
Redacţia română
