În perioada 13 – 15 iunie 2010 se desfăşoară la Ipoteşti – Botoşani prima ediţie a Festivalului Naţional de Muzică Folk pentru copii şi tineret „Seri melancolice eminesciene”. Pe parcursul celor 3 zile, singurul festival de muzica folk adresat şi copiilor se bucură de participări atât la secţiunile individual, cât şi de grup, din mai multe zone ale ţării. Iubitorii de folk vor avea ocazia să petreacă clipe de relaxare, constituindu-se totodată într-un veritabil punct de întâlnire al prietenilor coardei.
Evenimentul este organizat de Societatea Cultural-Artistică „Arlechin” Botoşani, Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu”, Primăria municipiului Botoşani şi Consiliul judeţean Botoşani, beneficiind de sprijinul unui număr însemnat de sponsori. Locul de desfăşurare a festivalului nu a fost întâmplător ales: pe lângă spectaculozitatea evenimentului în sine, festivalul va beneficia şi de un spaţiu extrem de generos, Ipoteştiul devenind astfel, pentru câteva zile, o agora culturală, deschisă tuturor celor care vor să evadeze din citadinul de peste an.
Festivalul Naţional de Muzică Folk pentru copii şi tineret „Seri melancolice eminesciene” are ca principal scop sporirea numărului de activităţi destinate promovării tinerilor şi elevilor cu aptitudini în domeniul cultural-artistic şi a creaţiilor acestora, având că specific muzica folk, respectiv atragerea unui număr cât mai mare de elevi şi tineri către acest gen muzical. Proiectul este justificat de lipsa unor astfel de activităţi atât la nivelul judeţului Botoşani, cât şi în ţară, şi de necesitatea de a oferi tinerilor şi elevilor un cadru adecvat de manifestare şi promovare.
Festivalul se deschide duminică, 13 iunie 2010, la ora 18:00 – amfiteatrul în aer liber din cadrul Complexului Memorial „Mihai Eminescu” Ipoteşti, cu secţiunea individual, iar la ora 21:00 este programat recitalul folkistului Florin Săsărman.
Ziua a doua se desfăşoară tot la Ipoteşti, începând cu ora 18:00, urmând să se ţină secţiunea grup, iar în încheiere recitalul susţinut de Laurenţiu şi Rodica Gondiu (ghitară, esraj).
Ultima zi a festivalului se va desfăşura în Botoşani, pe scenă amplasată în zona Monumentului 1907, de pe bulevardul Mihai Eminescu, unde, începând cu ora 18:00, se vor decerna premiile festivalului iar în închidere iubitorii de muzica folk vor putea asculta recitalul lui Ducu Bertzi şi Mihai Neniţă, ambele momente fiind transmise în direct prin Internet de www.live.botosani.ro, unde vor fi disponibile şi înregistrările.
Organizatorii evenimentului anunţă amânarea, din motive obiective, a concertului cu Nicu Alifantis, programat iniţial a se desfăşura în cadrul festivalului.
IMPORTANT: Publicul care va dori să participe la primele seri ale competiţiei are la dispoziţie transport cu maxi-taxi. După ora 16:00 plecările vor fi asigurate din oră în oră, de la magazinul Belv şi capăt linie 1. Copii până la 14 ani vor beneficia de transport gratuit, pentru celelalte categorii preţul unui bilet de maxi-taxi fiind de 1,5 lei. Intrarea la toate manifestările festivalului este gratuită!
Folk pe meleaguri eminesciene! Iunie înmiresmat de tei şi de muzica folk la Ipoteşti şi Botoşani, în cadrul unui eveniment care va oferi romanticilor, şi nu numai, momente unice. Vă aşteptam!
Daniel Bucătariu,
director executiv,
Boardmedia