Scott Ian, chitaristul trupei Anthrax, vorbeşte într-un interviu acordat organizatorilor Tuborg Green Fest presented by Sonisphere Festival despre ce înseamnă pentru el participarea într-un astfel de show.

„Este visul oricărui fan de metal. Când mă gândesc la asta, nu numai din poziţia uneia dintre trupele care cântă în show, ceea ce este oricum extraordinar, dar şi din punctul de vedere al unui fan Slayer, Megadeth sau Metallica, cred că e cel mai tare show.

Băieţii din trupe au tot vorbit despre posibilitatea unui astfel de concert în ultimii 20 de ani. Când am făcut Clash of the Titans în State, în 1991, cu Anthrax, Slayer şi Megadeth am zis «Doamne, de i-am fi avut şi pe Metallica cu noi, ar fi putut fi cel mai tare turneu din toate timpurile.» Şi iată-ne în 2010, în ceea ce pentru mine este cel mai tare show de metal. Este cu adevărat de necrezut pentru cineva care vine să vadă chestia asta şi fanii ar trebui să ştie că şi trupele sunt la fel de entuziasmate ca ei.

Cred că şi celelalte trupe simt la fel şi sunt extrem de recunoscătoare faţă de publicul care va veni să ne vadă. Ceea ce vreau să spun este că multe genuri muzicale apar şi dispar. Am văzut multe trecându-se astfel în ultimii 27 de ani. Dar ceea ce facem noi, continuăm să facem pentru fani şi înseamnă foarte mult că muzica pe care o facem reprezintă enorm pentru atât de mulţi oameni din întreaga lume”, a declarat artistul.

Prima pagină din istoria „The Big Four” a fost scrisă în 16 iunie a.c., în Polonia, urmând să continue în faţa fanilor din: Elveţia, Cehia, Bulgaria, Romania, Turcia şi Grecia.

Anca Lupeş,
Managing Partner,
Star Management