Unul dintre cei mai neconvenţionali frontmeni ai rockului, solistul trupei System of a Down, Serj Tankian, concertează pe 14 august la Sibiu în cadrul primului său turneu solo, Elect the Dead.
Compoziţia miniorchestrei alături de care va apărea pe scenă este formată din patru viori, patru violoncele şi două cornuri franceze, fiind similară celei cu care s-a prezentat recent la festivalul german Rock am Ring.
Născut în Liban, artistul de origine armeano-americană a evoluat în spatele vocii distincte şi a imaginii delirante într-un vizionar ce a acceptat propunerea de colaborare a unei orchestre din Noua Zeenlandă. Rezultatele aveau să fie remarcabile.
La 42 de ani Tankian s-a apucat să rearanjeze instrumentaţia cântecelor de pe primul său album, Elect the Dead, astfel încât acesta să poată fi cântat alături de cei 70 de muzicieni ai orchestrei. Iniţial a redus cântecele la pian şi voce, apoi le-a reconstruit, adăugând pe rând contrabasul, viola, două viori şi un corn. După care a muncit îndeaproape alături de un orchestrator pentru a însufleţi rolul fiecăruia dintre membri. Învăţând din mers cum să vizualizeze şi cum să actualizeze atâtea straturi ale muzicii s-au născut multiple armonii şi disonanţe – un spectru mai dinamic faţă de ce lucrase până atunci, de-o adâncime mult mai mare decât atunci când compui pentru instrumente ale muzicii pop sau rock.
„A durat mult, dar a meritat pe deplin”, spune artistul. „N-am vrut să iau din frecvenţele coardelor cu înaltele chitarelor şi nici din profunzimea violoncelului, basului şi a timpanelor cu tobele. Am văzut multe formaţii cântând alături de orchestre şi nu e întotdeauna ceva special pentru că ei cântă la fel ca de obicei. Orchestra e în general folosită de parcă ar fi un sintetizator de calibru mare. Nu şi de această dată. Eu mi-am dorit să recompun toată muzica pentru orchestră.”
Multiplele straturi de influenţe psihedelice, muzică clasică şi contraste suprarealiste care l-au transformat pe Tankian într-un muzician uşor recognoscibil i-au produs probleme de adaptare atunci când s-a văzut pus în faţa unei scene mari, gradate, unde se afla orchestra. I-a luat ceva timp până să se obişnuiască să audă prima bătaie a fiecărei măsuri la toate instrumentele. Cu instrumentiştii poziţionaţi în sală ca pentru concert, fiecare sunet ajunge în diferite părţi ale scenei la momente diferite, ceea ce, într-un final, te face să apreciezi cu adevărat munca unui dirijor.
Momentele acestea l-au făcut să se simtă mai viu decât niciodată, ca pe vremea când înregistra primul album System of a Down, în 1998. Trupa a reuşit în 10 ani să se ridice la rangul unora dintre cele mai inventive trupe de hard rock a generaţiei din care face parte: ghidată de conştiinţă, cu mesaj şi dorinţă de a evolua mereu. Aportul lui Tankian nu se rezumă doar la versurile adesea criptice, ci are şi voce cu un timbru şi o cadenţă unice, puternic influenţată de copilăria petrecută lângă un tată ce preţuieşte muzica tradiţională armeană. Atingându-şi scopurile comune preţ de cinci albume, vândute în peste 16 milioane de copii la nivel mondial, membrii System of a Down au decis să se preocupe şi de proiectele proprii pentru care nu avuseseră timp până atunci. Tankian evită să declare dacă va cânta sau nu piese de-ale trupei în concert, însă ne asigură că aceasta încă există şi că nimic nu s-a schimbat. Băieţii discută periodic despre oportunităţile apărute pentru fiecare dintre ei, iar atunci când se vor decide să producă din nou împreună va fi clar pentru toată lumea.
Până una-alta, proiectul de a aduce „Elect the Dead Symphony” la viaţă l-a încurajat pe Tankian să-şi demonstreze noile abilităţi atât pe cel de-al doilea album solo, o simfonie de influenţă jazz/clasică pentru orchestră, care urmează să fie lansat în această vară, cât şi într-un musical inspirat de tragedia greacă antică.
„Cu «Elect the Dead» cerul este limita. Nu există bariere între mine şi ascultători pe acest album. Este mai direct”, spune Tankian. „E eliberator pentru că toate alegerile sunt ale mele. Prin acest album tot succesul sau tot eşecul îmi aparţine. M-a făcut să realizez că am o viaţă extraordinară şi că reuşesc să-mi transform o grămadă de vise în realitate”, conchide el.
ARTmania Festival 2010 prezintă şase concerte în Piaţa Mare din Sibiu în zilele de vineri şi sâmbătă şi evenimente alternative în weekendul 13 – 15 august, la care publicul are acces în baza biletelor sau a abonamentelor valabile pentru Piaţa Mare. Acestea sunt disponibile în reţeaua magazinelor: Germanos, Cărtureşti, Diverta, Vodafone, Humanitas şi online la www.eventim.ro şi www.myticket.ro, adăugând la preţurile de mai jos comisionul de ticketing în valoare de 6%. În funcţie de perioada achiziţiei costurile sunt: între 1 iunie – 12 august: 90 de lei pe zi şi 160 de lei pentru abonamente, iar între 13 – 15 august: 110 lei pe zi şi 180 de lei pentru abonamente.
Acţiune cofinanţată de Consiliul local Sibiu, prin Primăria şi Casa de cultură a municipiului Sibiu, şi de Consiliul judeţean Sibiu.
Parteneri: Lanţul hotelier Continental Hotels, Am Ring Hotel.
Pentru mai multe informaţii despre acces, bilete şi program accesaţi siteul oficial al festivalului: www.artmaniafestival.ro
Press, ARTmania Festival