Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române atenţionează participanţii la traficul rutier cu privire la pericolele pe care le poate reprezenta pentru circulaţia rutieră înrăutăţirea condiţiilor meteorologice din următorul interval de timp.
Precizăm că începând de astăzi, de la ora 20:00, va intra în vigoare o atenţionare meteorologică emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie, valabilă până mâine, 10 decembrie, la ora 12:00. Potrivit acesteia, în toate regiunile ţării vântul va prezenta intensificări temporare, cu viteze ce vor depăşi la rafală 70 – 75 km/h, îndeosebi în sudul şi estul ţării. În nord, centru şi est, precum şi în zonele montane va ninge local viscolit.
În regiunile vestice ploile se vor transforma în ninsori încă din această după-amiază. (www.meteoromania.ro)
Le recomandăm conducătorilor auto ca înainte de a porni la drum să pregătească autovehiculele pentru circulaţia în condiţii de iarnă şi să se informeze despre situaţia traseului pe care urmează să se deplaseze, accesând pagina de internet a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, www.cnadnr.ro, sau pentru detalii să apeleze numărul de telefon 021/9360 (Comandamentul Central de Iarnă).
De asemenea, pentru circulaţia în condiţii de siguranţă conducătorii auto trebuie să adapteze permanent viteza la condiţiile meteo-rutiere (vizibilitate redusă, carosabil acoperit cu zăpadă, gheaţă, polei sau umed). Totodată este necesar să păstreze în mers o distanţă de siguranţă faţă de vehiculul dinainte pentru a putea opri fără probleme la nevoie.
Centrul Infotrafic