afis-licart-2011 Festivalul Naţional de Arte pentru Liceeni – LicArt, cel mai mare concurs de profil din România, a ajuns la jumătatea perioadei de înscriere. După 3 luni sunt înscrişi în competiţie 856 de liceeni din întreaga ţară. 3987 de creaţii la secţiunile: poezie şi fotografie (categoriile alb-negru, portret, diverse şi verde) au fost evaluate până acum de către juriul condus de Radu Herjeu.

La sfârşitul lunii decembrie au fost desemnate creaţiile semifinaliste ale lunii: 33 de poezii, 27 de fotografii alb-negru, 39 de fotografii portret, 30 de fotografii diverse şi 20 de fotografii la categoria verde. Toate aceste creaţii vor intra în jurizarea finală ce va stabili nominalizaţii ediţiei a 10-a a LicArt. Dar asta se va întâmpla abia după încheierea înscrierilor, adică după 31 martie 2011.

Aşadar, înscrierile continuă, şi nu doar la poezie şi fotografie, online, ci şi la secţiunea teatru. Toate trupele de liceeni din România sunt invitate să se întreacă pentru a câştiga Marele Premiu LicArt.

Cuantumul premiilor la cele 3 secţiuni va fi de cel puţin 15000 de RON.

Regulamentul concursului şi multe informaţii şi detalii despre festival se regăsesc pe situl www.licart.ro
Sunt aşteptaţi în concurs toţi liceenii care nu s-au înscris încă, pentru că: „Nu te poţi numi licean dacă n-ai trecut pe la LicArt!”

LicArt, cel mai mare concurs de profil din România, împlineşte 10 ani! De 10 ani suntem un festival de nota 10! În 10 ani, zeci de mii de liceeni din întreaga ţară s-au înscris la secţiunile şi categoriile concursului, câţiva dintre ei, evident, le-au câştigat, punând bazele, astfel, unor cariere promiţătoare în domeniile artistice respective. În această perioadă dificilă LicArt rămâne printre prea puţinele spaţii de afirmare a valorii, în care tinerii se pot exprima, pot comunica, pot fi recunoscuţi şi înţeleşi.

Anul trecut s-au înscris la cele 3 secţiuni peste 2000 de liceeni, cu peste 9000 de creaţii. Personalităţi ale culturii româneşti sprijină acest festival prin participarea la marile jurii care desemnează câştigătorii dar şi la workshopurile organizate în timpul Finalei şi la care iau parte liceenii nominalizaţi la cele 3 secţiuni. În 2010, de exemplu, s-au implicat în festival criticul Alex Cistelecan, poeţii Răzvan Tupa şi Gelu Vlaşin, criticul de teatru Doina Papp, regizoarea Chris Simion, actorul Adrian Păduraru, fotografii Dinu Lazăr, Vlad Eftenie şi Bogdan Panait (pentru alte personalităţi care ne-au sprijinit de-a lungul anilor şi pentru detalii şi fotografii de la Marea Finală, precum şi creaţiile premiate în 2010, vizitaţi secţiunile Prietenii LicArt şi Ediţii trecute din cadrul sitului nostru www.licart.ro).

E foarte simplu de participat. Orice licean poate accesa situl www.licart.ro, citeşte Regulamentul, îşi face un cont şi înscrie creaţiile sale în fiecare lună. Poate alege să concureze la câte secţiuni/categorii doreşte. În fiecare lună vor fi desemnate creaţiile semifinaliste. Dintre acestea, după cele 6 luni de înscrieri, vor fi alese creaţiile nominalizate, ale căror autori vor fi invitaţi la Bucureşti, la Marea Finală. Tot pe site, toată lumea poate vedea creaţiile înscrise şi le poate vota.

Aşadar, LicArt 10 e în plină desfăşurare! Liceeni, intraţi pe www.licart.ro, citiţi regulamentul şi înscrieţi-vă!

Radu Herjeu,
director al Festivalului LicArt