La cererea copleşitoare a publicului din România, BON JOVI tocmai a adăugat Bucureştiul pe harta turneului european din 2011. Suntem foarte entuziasmaţi că Bon Jovi a acceptat invitaţia de a concerta pentru prima dată în România. Locul va fi minunata Piaţă a Constituţiei din Bucureşti, iar showul va fi pe 10 iulie.
Turneul formaţiei Bon Jovi din 2011 are un început promiţător după succesul avut în 2010, fiind formaţia cu cele mai mari încasări, conform Billboard şi Pollstar, un titlu dobândit pentru a doua oară în doar trei ani. Formaţia va concerta în Statele Unite, Canada şi în Europa. La nivel global, câştigătoarea premiului Grammy a vândut peste 125 de milioane de albume, şi a susţinut mai mult de 2700 de concerte în peste 50 de ţări pentru 35 de milioane de fani.
„Bon Jovi Greatest Hits” a debutat pe locul 1 în întreaga lume în luna noiembrie, albumul conţinând o retrospectivă a ultimelor trei decenii. Albumul a a fost vândut în prima săptămână de la lansare mai bine decât Cross Road, album lansat în 1994, care a fost vândut în peste 21 de milioane de copii. Anterior, „Lost Highway Tour” a reprezentat turneul numărul 1 în 2008. După trei decenii de carieră incredibilă formaţia Bon Jovi ne delectează cu un show nemaipomenit şi la Bucureşti.
Pentru mai multe informaţii vă rugăm să vizitaţi www.BonJovi.com.
Informatii bilete:
Biletele sunt disponibile la www.eventim.ro sau la numărul de telefon 021.250.10.08 şi în magazinele partenere din reţeaua Eventim.
Organizatorii evenimentului şi Eventim recomandă achiziţionarea biletelor numai din locurile autorizate!
VIP (cu locuri)
VIP A1, A2 – 479,3 lei
VIP B1, B2 – 372, 8 lei
Golden Circle – în faţa scenei, la preţul de 298,2 lei
Normal Circle – la preţul de 186,4 lei
Peluză PROMO – la preţul de 138,5 lei – preţ promoţional pentru primele 2000 de bilete!
Peluză – la preţul de 159,8 lei – după epuizarea biletelor promoţionale.
Powered by Vodafone
Berea oficială: Ciuc Premium
Parteneri: Rock Fm şi Prima TV
Produced by East European Entertainment şi D&D East Entertainment.
(Daţi clic pe poză pentru varianta mărită)
Raluca Diamandescu,
PR Department,
D&D East Entertainment