Se părea că anul acesta celebra formaţie Celelalte Cuvinte nu va putea concerta la Alba Iulia pentru a marca împlinirea a 30 de ani de activitate. Dorinţa băieţilor s-a împlinit însă până la urmă, dar, la fel ca acum 5 ani (când au dat primul – şi singurul până acum – concert în Cetatea Bălgradului), concertul nu face parte din turneul aniversar, ci constituie prefaţa acestuia.

Prezenţa Cuvintelor a devenit posibilă datorită Dilemei vechi, care organizează în perioada 30 septembrie – 2 octombrie Festivalul Dilema veche în Cetatea din Alba Iulia, formaţia orădeană urmând să-şi ţină recitalul în 1 octombrie.

După cum am aflat de la Călin Pop, chitaristul solo şi vocea formaţiei orădene, de-a lungul a 90 de minute fanii vor face o călătorie în timp plutind pe aripile muzicii printre cântece mai vechi şi mai noi. Din cauza timpului, însă, nu vor fi cântate piese de pe albumele Ispita şi NOS. De asemenea, recitalul nefiind inclus în turneul aniversar, nu vor fi cântate cele mai noi compoziţii.

Despre festival nu am prea multe informaţii. În pagina festivalului scria să revenim în 19 septembrie, dar nu era nimic nou cu privire la program. Aşa că am mers direct la sursă, la organizatori, iar de la redactorul Luiza Vasiliu am aflat că: „Informaţiile despre Festival, inclusiv programul, vor apărea în curînd aici: http://festival.dilemaveche.ro/”.

No, până vine curândul am aflat din terţe surse – de încredere, zic eu – câte ceva despre cine ne va mai face să mergem la ediţia princeps a Festivalului Dilema veche – Plăcerile vieţii:

Vineri, 30 septembrie: concerte Sarmalele Reci şi Cargo, seara „Dilematograf” în aer liber – proiecţii TIFF 2011.

Sâmbătă, 1 octombrie: lansarea Ghidului turistic al judeţului Alba, Mircea Dinescu va oferi lecţii, dar nu de poezie, nici de politichie, ci de gătit (nu ştiu dacă dă şi vinul),  trupa Ad-hoc ne va duce în Evul Mediu prin intermediul muzicii, iar Alexandru Tomescu ne va aduce mai spre zilele noastre plimbându-şi arcuşul pe corzile viorii Stradivarius (veniţi cu bani fiindcă va lansa şi un DVD), The Mono Jacks va cânta stereo o combinaţie melodioasă de new punk pigmentat cu new wave, iar Celelalte Cuvinte probabil că ne va lăsa din nou fără cuvinte şi fără voci.

Duminică, 2 octombrie, îi aduce pe aceeaşi scenă pe: Adi Bărar Blues Band (Adi este liderul trupei Cargo), Toulouse Lautrec (trio cu influenţe new punk), Speack Floyd (trupa lui Sandy Deac, de la Desperado, care cântă piese din repertoriul Pink Floyd), iar pe Alexandru Andrieş nu mai trebuie să-l prezint, eventual el pe mine!

Însă manifestările nu se vor opri la cântec, joc şi voie bună, ci mai cuprind întreceri sportive, care normal că vor genera o foame de lup, aşa că Andrei Pleşu şi Cristi Puiu vor oferi hrană spirituală poporului muncitor de la oraşe şi sate, în cadrul unor conferinţe.

Sper ca în curând să apară şi programul oficial, astfel încât să ştiţi exact la ce şi când să vă aşteptaţi.

Florin Silea