elvis-costello Elvis Costello concertează pentru prima dată în România pe 3 noiembrie 2011, la Sala Palatului. Mai sunt 10 zile în care biletele se pot procura la preţuri promoţionale prin reţeaua Eventim.

Doar până în data de 3 octombrie mai puteţi cumpăra bilete la preţ redus. Promoţia se referă la anumite categorii de bilete, astfel: un bilet categoria a II-a poate fi achiziţionat la preţul de 195 de lei, categoria a III-a – 145 de lei, categoria a IV-a – 95 de lei şi categoria a V-a – 70 de lei.

Faimosul cântăreţ britanic este cunoscut în România pentru piese precum „She”, „I Want You” şi pentru coloana sonoră a serialului „House MD” (sezonul 2, remakeul „Beautiful”), dar şi pentru stilul său aparte, ce combină diferite stiluri de muzică – pop, rock, soul, jazz – cu vocea sa unică şi cu percepţia muzicală plină de sensibilitate.

Elvis Costello şi-a început cariera muzicală în anul 1977 cu albumul „My Aim Is True” şi a fost considerat ca fiind cel mai bun compozitor după Bob Dylan, precum şi unul dintre cei mai importanţi muzicieni după Beatles. A fost numit o „enciclopedie pop”, capabil să „reinventeze trecutul în propria sa viziune”.

Elvis Costello a semnat compoziţii memorabile în istoria muzicală pop, unul dintre albumele sale de referinţă fiind „Imperial Bedroom” (1982), care a fost înregistrat cu trupa „The Attractions”.

De-a lungul timpului Elvis Costello a avut colaborări cu mari artşti ai lumi: Paul McCartney, The Police, Tony Bennett, Kid Rock şi Lee Konitz sunt doar câţiva dintre aceştia. În 2007 Costello a avut un turneu împreună cu Bob Dylan, turneu care s-a încheiat cu un concert grandios în New York.

Celebra revistă Rolling Stone l-a inclus în topul celor mai importanţi artişti ai tuturor timpurilor – 100 Greatest Artists of All Time.

De un real succes s-au bucurat şi piesele sale de pe coloana sonoră a unor filme celebre precum „Notting Hill" (cu Julia Roberts şi Hugh Grant), „I Want You” şi „Cold Mountain”. De altfel, piesa „The Scarlet Tide” din „Cold Mountain” a fost nominalizată în 2004 la Premiul Oscar pentru cel mai bun cântec original.

Concertul Elvis Costello de la Bucureşti face parte dintr-un turneu pe care artistul îl va ţine în Europa şi care va trece prin: Atena, Viena, Istanbul, Praga, Berlin, Amsterdam, Oslo, Stockholm, Bruxelles etc.

Biletele au fost puse în vânzare prin reţeaua Eventim: magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librăriile Humanitas, Cărtureşti şi on-line la www.eventim.ro.

După data de 3 octombrie, biletele vor fi disponibile la următoarele preţuri: Bilete VIP – 350 de lei, categoria I – 300 de lei, categoria a II-a: 245 de lei; categoria a III-a: 195 de lei, categoria a IV-a: 145 de lei, categoria a V-a: 95 de lei.

Monica Felea,
PR Manager
Gala MGMT & PR