Săptămâna Europeană a Tineretului se desfăşoară la nivel european în perioada 26 mai – 2 iunie şi pune accentul asupra participării cetățenești active a tinerilor în societate. În cadrul activităților desfășurate pentru a marca această săptămână, Centrul Europe Direct regiunea Centru alături de 30 de elevi din Alba s-au implicat în activități ce urmăresc protecția mediului și utilizarea eficientă a resurselor naturii. Prin organizarea atelierului domestic „Cum să acționăm în mod durabil”, care s-a desfășurat în 31 mai 2013 la sediul ADR Centru, 30 de elevi din 6 școli din județ, alături de profesorii lor, au realizat mici proiecte axate pe comportamentul responsabil față de mediul înconjurător.
Atelierul încearcă să conștientizeze și să promoveze în mod concret obiectivul Uniunii Europene referitor la asigurarea unei dezvoltări durabile. Evenimentul organziat se adresează elevilor din regiunea Centru (clasele V-X), în special de la nivelul judeţului Alba, și reprezintă o bună ocazie pentru participanţi de a afla informaţii practice şi interesante despre cum pot contribui în fiecare moment la protejarea mediului.
„Prin organizarea acestor tipuri de activități și evenimente încercăm să cooptăm și să implicăm activ și tinerii în activitățile care le vor susține pe viitor dezvoltarea. Cu ajutorul elevilor și profesorilor reușim să vedem care este punctul lor de vedere în ceea ce privește dezvoltarea durabilă, să ne adaptăm mesajele în așa fel încât să fie înțelese de câți mai mulți oameni și, nu în ultimul rând, să transmitem mai departe colegilor lor sau familiilor, anturajului ceea ce putem face cu toții ca să ne comportăm civilizat și să respectăm mediul înconjurător. Prin intermediul Centrului Europe Direct regiunea Centru ne unim eforturile cu cele ale reprezentanților Uniunii Europene, cu celelalte centre și cu activitățile școlare pentru a responsabiliza tinerii și a îi educa pentru utilizarea eficientă a resurselor”, a declarat Simion Crețu, director general al ADR Centru.
Tot în cadrul acestui atelier, organizatorii au lansat o provocare elevilor participanți și completarea activităților prin conceperea unor postere informative pornind cu următoarele teme: „Europa luptă împotrivă schimbărilor climatice”, „Reducerea consumului de energie – calea spre o Europă curată”, „Apa e viaţă şi trebuie preţuită, nu risipită” și „Consumăm mai puţin – reciclăm mai mult”.
Acțiunea de azi a fost realizată prin parteneriatul de mai lungă durată pe care ADR Centru îl derulează cu Inspectoratul școlar județean Alba, parteneriat dezvoltat în ultima perioadă prin activitatea prof. Alina Bud, inspector școlar de specialitate.
Lucrările realizate de către elevi vor fi distribuite ulterior în școli și vor fi destinate publicului larg.
Relații publice, ADR Centru