curtea-sua-de-despăgubiri-federaleDeși administrația Obama a încercat să împiedice implicarea în proces a lui Ben Bernanke, președintele Rezervei Federale, judecătorul Thomas Wheeler, de la Curtea SUA pentru Revendicări Federale (tribunal cu statut deosebit față de celelalte instanțe, care judecă numai procesele financiare în care este implicat statul), a considerat că Bernanke este un martor-cheie și unul dintre principalii decidenți în salvarea AIG și, prin urmare, depoziția lui poate fi relevantă.

Reclamanta, Greenberg Starr International Co, s-a declarat mulțumită de decizie. În baza Amendamentului al 5-lea la Constituție, aceasta – care deținea 12% din AIG – consideră ilegală acțiunea din 2008 a Guvernului SUA, prin care a preluat 79,9% dintre acțiunile companiei de asigurări aflate în dificultate din cauza crizei ipotecare. Greenberg a condus AIG timp de aproape 4 decenii, până în 2005, iar acum pretinde de la Guvern despăgubiri de miliarde de dolari. Suma exactă nu a fost precizată de Reuters, agenția de presă menționând doar că în 1 martie a.c. Guvernul a ieșit din acționariat și că a pompat 182,3 miliarde de dolari pentru salvarea AIG.

Guvernul și-a motivat opoziția susținând că informații despre implicarea lui Bernanke puteau fi obținute din actele Fed, că demnitarii n-ar trebui să fie chestionați în privința acțiunilor întreprinse în calitate oficială și că această acțiune l-ar putea distrage pe Bernanke de la îndatoririle privind supravegherea economiei naționale și a politicii fiscale.

Judecătorul a dat însă exemple de demnitari care au apărut ca martori în fața Curții: Dick Cheney, atunci ministru al Apărării, Andrew Cuomo, când era ministru al Locuințelor și Dezvoltării Urbane, și Colin Powell, în calitate de șef al Marelui Stat Major.

El le-a cerut părților să convină asupra unei date pentru audieri. Starr a propus 16 august, dată cu care judecătorul a fost de acord.

Florin Silea

sursă foto: uscfc.uscourts.gov