Conform raportului anual al Comisiei privind „Protecția intereselor financiare ale UE”, fraudele care afectează bugetul UE au înregistrat o ușoară creștere în anul 2012 în comparație cu anul 2011.
În ceea ce privește cheltuielile, au fost afectate de fraudă, în total, 315 milioane EUR din fondurile UE, ceea ce reprezintă 0,25 % din bugetul pentru cheltuieli. Această sumă trebuie comparată cu cele 295 de milioane EUR care au fost afectate de fraudă în anul precedent. Această creștere este cauzată, aproape în totalitate, de două cazuri de fraudă care au afectat fondurile de preaderare și care implică sume mari.
În ceea ce privește veniturile bugetare, fraudele suspectate sau confirmate s-au ridicat la 77,6 milioane EUR, ceea ce reprezintă 0,42 % din totalul resurselor proprii tradiționale colectate pentru anul 2012. Această sumă trebuie comparată cu cele 109 milioane EUR care au fost afectate de fraudă în anul precedent.
În 2012, Comisia a întreprins o serie de inițiative importante cu scopul de a intensifica eforturile de combatere a fraudei. Pe lângă punerea în aplicare a noii strategii antifraudă (IP/13/530), s-au înregistrat progrese legislative semnificative în cursul anului trecut, printre care:
-
propunerea de înființare a unui parchet european (IP/13/709). Această nouă instituție va consolida în mod semnificativ anchetarea și urmărirea penală a practicilor infracționale care afectează bugetul UE;
-
noul Regulament OLAF, care va crea un oficiu european de luptă antifraudă mai puternic (MEMO/13/651);
-
o comunicare privind modul în care se poate continua îmbunătățirea guvernanței OLAF pe baza reformei convenite a Oficiului și ținând seama de propunerea din partea Parchetului European (IP/13/709);
-
propunerea privind protejarea intereselor financiare ale UE prin măsuri de drept penal (IP/12/767). Prin armonizarea definițiilor infracțiunilor comise împotriva bugetului și prin introducerea unor sancțiuni minime care urmează să fie aplicate acestor infracțiuni, propunerea ar putea contribui, de asemenea, în mod considerabil la protejarea fondurilor și la descurajarea potențialilor autori ai fraudelor pe întreg teritoriul Uniunii.
Raportul analizează, de asemenea, măsurile adoptate de statele membre în 2012 pentru a proteja și apăra bugetul UE și recunoaște progresele înregistrate în anumite domenii. Cu toate acestea, Comisia subliniază că este necesar să se continue armonizarea și consolidarea abordărilor statelor membre, pentru a garanta că frauda este combătută în mod echivalent pe întreg teritoriul UE.
O serie de recomandări sunt adresate statelor membre pentru a îmbunătăți prevenirea și detectarea fraudelor.
Algirdas Šemeta, comisarul pentru Impozitare, vamă, statistică, audit și lupta antifraudă, a declarat: „Comisia aduce combaterea fraudei în UE la un nou nivel. Propunerile pe care le‑am înaintat în anul precedent — în special propunerea privind un nou parchet european — pot constitui o lovitură importantă adusă autorilor de fraude din întreaga Europă.
În prezent, statele membre trebuie, de asemenea, să își demonstreze angajamentul față de combaterea fraudelor care afectează bugetul UE. Invit statele membre să își intensifice eforturile depuse la nivel național și să sprijine noile măsuri adoptate la nivelul UE. Fiecare cent recuperat de la autorii fraudelor este cheltuit în interesul public.”
În plus față de datele referitoare la cazurile de fraudă și neregulile raportate, recuperările și corecțiile financiare și nivelurile de raportare din statele membre, Comisia și statele membre aleg, de asemenea, în fiecare an un domeniu care face obiectul unei analize aprofundate. În acest an domeniul ales este agricultura.
Raportul constată îmbunătățiri la nivelul sistemelor de control financiar și de gestionare a riscurilor (de exemplu în ceea ce privește dispozițiile juridice și orientările, procedurile administrative și cooperarea dintre autoritățile naționale) în acest domeniu. Cu toate acestea, răspunsurile din partea statelor membre confirmă o deficiență care a fost deja evidențiată în trecut, și anume faptul că statele membre trebuie să îmbunătățească procesul de monitorizare a rezultatelor anchetelor administrative și penale.
Comisia Europeană