alexandra-dulgheru-us-open-2013Nu știu câți credeau că Alexandra Dulgheru – aflată pe locul 214 din cauza unei accidentări similare cu a lui Rafa Nadal, care a ținut-o multe luni pe tușă – o va bate pe americana Varvara Lepchenko, locul 35. Și în perioadele de vârf americana a fost pe loc superior: 19, în 1 octombrie 2012, față de 26, locul Alexandrei în 11 aprilie 2011.

Și totuși, deși are un bandaj la genunchiul stâng, Alexandra a reușit calificarea după un meci disputat, cu lungi și deseori spectaculoase schimburi de mingi, în care s-au jucat și două tiebreakuri, în primul set, câștigat de Varvara cu 7-5 ,și cel decisiv, în al treilea, care i-a revenit Alexandrei tot cu 7-5. Setul al doilea l-a câștigat fără probleme Dulgheru: 6-2.

O surpriză plăcută a fost și publicul, care a fost destul de numeros și echidistant, aplaudând reușitele ambelor jucătoare, nici n-ai fi zis că una este băștinașă, iar cealalată de peste mări și țări.

Cine vede doar statisticile meciului ar putea rămâne cu ideea că a fost de slabă factură, ținând cont că Dulgheru a făcut 10 duble greșeli (dintre care 5 în primul set) și 42 de greșeli neforțate, iar adversara a făcut 55 de greșeli neforțate și două duble greșeli (însă a reușit și doi ași). Ei bine, greșeli neforțate propriu-zise au fost câteva, în rest greșelile constând în mingi care au ieșit puțin afară deoarece ambele jucătoare au fost nevoite să joace cu mingi plasate cât mai aproape de linii pentru a reuși să facă puncte.

La serve cele două au fost de valori apropiate, un ușor avantaj având românca: 64% – 63% la primul serviciu, 68% – 59% puncte făcute cu primul serviciu, în timp ce americana a stat mai bine la procentajul punctelor câștigate cu al doilea serviciu: 49% – 44%. Și vitezele serviciilor au fost apropiate: 92 MPH, Lepchenko – 91 MPH, Dulgheru, care a avut al doilea serviciu mai rapid: 82 MPH – 75 MPH. De asemenea, Alexandra a fost mai bună la fileu, procentajul punctelor câștigate fiind de 74% – 59%.

Ținând cont că anul acesta Alexandra n-a avut prea multe meciuri, mi-era teamă să nu pice fizic, însă a rezistat foarte bine pe durata meciului: 2:56!

Florin Silea

sursă foto: Peter Staples/usopen.org