Billboard, menționând ca sursă RumorFix.com, zice că Ritchie Sambora nu va mai cânta cu Bon Jovi în turneul mondial din acest an, în siteul menționat scriind: „Sources close to the band tell us it’s all about money. We are told just like any DIVORCE, their differences are irreconcilable”.
Sambora primea 2 milioane de dolari pe lună și mai încasa 20% din profitul fiecărui concert, pe când înlocuitorul lui, Philip ‘Phil X’ Xenidis, câștigă doar 10000 de dolari pe lună. Nu se precizează dacă primește bonuri de masă și dacă-i sunt plătite pensia, șomajul, sănătatea, impozitul pe salariu, eventual spor de noapte…
Chitaristul canadian are 47 de ani și a cântat, între alții, cu Alice Cooper, Tommy Lee, Triumph.
Sambora, se zice, este șucărit că și-a pierdut locul de muncă, dar se pare că nu va trebui să apeleze la ajutorul de șomaj, el primind în continuare bani din drepturi de autor și vânzările de suveniruri și alte produse Bon Jovi.
Florin Silea