Desigur c-ați auzit că ProTV vrea să plătiți separat pentru posturile trustului. Rămâne să vedem câți dintre abonați vor fi dispuși să plătească de la 1 euro în sus… Desigur că sugestia înlocuirii cu DogTV este făcută la mișto deoarece majoritate posesorilor de câini români îi consideră animale, nu membri ai familiei.
Cu totul alta este situația în SUA, unde Poliția Animalelor este o instituție care chiar își ia în serios rolul, după cum vedem la Animal Planet. Despre cum sunt tratați câinii de către părinții lor adoptivi spune destule chiar și o cifră seacă: în 2012 americanii au cheltuit pentru câini 53 de miliarde de dolari!
Ei bine, cineva – Gilad Neumann – s-a gândit că nu-i suficient pentru bunăstarea celui mai bun prieten al omului, așa că s-a gândit să facă DogTV ca să nu se plictisească cățeii când stau singuri acasă. Nu știu ce succes va avea postul nici în rândul publicului-țintă, nici al celor care trebuie să plătească factura, abonamentul fiind de peste 4 $/lună.
Neumann (în foto) zice că programul a fost conceput în urma unor cercetări științifice și este variat, astfel încât să fie și emisiuni care îndeamnă la reverie, dar și care să țină câinii în priză. De pildă, în foto este o scenă din ultima categorie de programe, în care se joacă doi căței.
Știți, însă, ce-i culmea? Neumann nu are câine! Dar a promis că o să adopte unul fiindcă-i cresc copiii și el a crescut cu câine.
Vreți să vă spun un secret? Eu n-am reușit niciodată să-l fac pe cățelul nostru să se uite la TV mai mult de câteva clipe. În schimb am observat că e adevărat ce zice Neumann, că muzica favorită a câinilor e cea romantică. Se pare că nici pisicile de la noi nu sunt amatoare de TV. În faculte aveam un coleg care avea un motan și era exasperat că nu vrea să se uite la Tom și Jerry!
Un lucru însă nu s-a zis: cine se va plânge la CNA (dacă or avea și americanii o instituție de cenzură similară) dacă o emisiune este considerată nepotrivită? Sau se vor autosesiza?
Florin Silea
sursă foto: capturi de ecran, Bloomberg