Acum se știe adversara din finala Rogers Cup a Soranei Cîrstea: Serena Williams. Astfel, românca poate împușca nu 2, ci 3 iepuri dintr-un foc: s-o bată pe Serena, s-o bată pe nr. 1 mondial și să câștige primul turneu WTA Premier din carieră.
Williams a avut o partidă dificilă cu nr. 4 mondial, Agnieszka Radwanska, cap de serie nr. 3, cu schimburi prelungite de mingi trimise, de obicei, cu putere, pe laterale, alternate cu mingi scurte, cu efect. Până la urmă Serena a obținut a 6-a victorie împotriva polecei, după 1:51:44, cu 7-6 (7-3 în tie-break) 6-4. Sau cum a scris Andrea Petkovic în contul Twitter: „And Serena/Aga is sick tennis right now!”
Pe Sorana a caftit-o în ambele întâlniri de până acum, anul trecut cu 6-1 6-2 în semifinale la Stanford, pe hard, iar anul acest la Roland Garros cu 6-0 6-2. Însă de atunci multe s-au schimbat în jocul și mentalitatea Soranei, ea declarând pentru siteul WTA după semifinală: „I think I came on the court with a really good mentality today. I was very focused from the start, and even when she started to push me in the second set, I was still playing quite well, except those two match points at 6-5, of course, when I think I got a little bit tight. I’m happy with how I fought in the end and I’m really happy to finish the match in two sets.”
Dacă joacă așa cum a jucat cu Wozniacki și cu Jankovic, fiindcă „quite well” nu-i suficient împotriva Serenei, m-aș mira să nu câștige.
Florin Silea