Ca urmare a grozăviilor dezvăluite (până acum) de către Edward Snowden (apropo, are cineva atâta bun-simț încât să-l propună la Premiul Nobel pentru Pace?), cele mai mari companii IT din lume: AOL, Apple, Facebook, Google, LinkedIn, Microsoft, Twitter și Yahoo s-au ortăcit în mișcarea Reform Government Surveillance al cărei scop este „Global Government Surveillance Reform”. […]
Archive for December 10th, 2013
Luni, 09 decembrie 2013, s-a desfășurat la Alba Iulia un seminar de instruire, la care ADR Centru a invitat să participe reprezentanții a 217 întreprinderi mici și mijlocii din regiunea Centru ce au semnat contracte de finanțare nerambursabilă prin Programul operațional sectorial Creșterea competitivității economice, POS CCE. Prezența în număr mare – atât a beneficiarilor, […]
„Toţi beneficiarii POS DRU vor încasa sumele aferente TVA care le sunt datorate. Statul îşi respectă astfel obligaţia către beneficiarii acestui program şi sprijină în mod real implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene. Îi invit pe toţi beneficiarii care au de recuperat sume reprezentând TVA să depună cât mai repede documentele necesare pentru încasarea banilor”, […]
Marți, 10 decembrie, va apărea noul ProSport, ca supliment săptămânal al Ziarului financiar. Din comunicatul Mediafax Group am aflat că: „Noul ProSport se adresează atât pasionaţilor de sport, cât şi pasionaţilor de a face sport, iar ediţia de mâine îşi propune să vorbească despre tenis şi despre schi. Aflăm despre cum Sorana Cârstea (sic! Cîrstea) […]