Guvernul Japoniei a anunțat că Hiroo Onoda (în uniformă militară în foto), poreclit No Surrender, second lieutenant (cam greu de echivalat cu gradele românești, dar e bine de știut că e la baza ofițerimii și are dreptul să comande la nivel de pluton) în Armata Japoniei, a murit. De ce s-a ostenit Guvernul japonez să anunțe decesul unui ofițer de rang inferior? Nu pentru că avea 91 de ani, ci pentru că este vorba despre celebrul militar care, cantonat în jungla filipineză de pe insula Lubang, s-a predat după 29 de ani de la capitularea Japoniei în Al II-lea Război Mondial! Perioadă în care a ucis vreo 30 de filipinezi pe care i-a considerat combatanți.

El a mai avut 3 camarazi, însă unul s-a predat în 1950, iar ceilalți doi au fost împușcați de poliția aflată în căutarea opozanților, unul în 1954, iar celălalt în 1972. Onoda a fost declarat mort în 1959, dar a fost descoperit în 1974 de studentul Norio Suzuki, care-l căuta.

Fiind pregătit pentru acțiuni de cercetare-diversiune (a urmat Școala Nakano în acest scop), Onoda nu l-a crezut că s-a încheiat războiul, așa cum el și camarazii lui n-au crezut afișele prin care se anunța capitularea Japoniei, considerându-le diversiuni ale propagandei inamice. Abia când a venit o delegație compusă dintr-un reprezentant guvernamental, fratele lui și fostul lui comandant a predat sabia președintelui Ferdinand Marcos, care i-a înapoiat-o și l-a absolvit de crimele comise.

De ce a fost nevoie să vină și fostul comandant? Fiindcă ultimul ordin pe care i l-a dat maiorul Yoshimi Taniguchi (potrivit New York Times) a fost să rămână pe poziție și să lupte, promițându-i că: „It may take three years, it may take five, but whatever happens we’ll come back for you”. Și maiorul, ajuns între timp vânzător de cărți, s-a ținut de cuvânt, revenind după 29 de ani ca să-i dea ordinul de încetare a luptei.

După lăsarea la vatră a primit pensie militară și 160000 de dolari pentru cartea memorialistică No Surrender: My-Thirty Year War, a învățat să șofeze, s-a obișnuit cu televizorul, dar nu și cu zgârâie-norii și cu traficul din Tokio, a fost la dans, după care în 1975 a plecat La São Paulo, unde și-a găsit jumătatea în comunitatea japoneză de acolo, aceasta fiind Machie Onuku, profesoară de ceremonia ceaiului, iar în 2006 a devenit președinta Asociației Femeilor Japoneze, o organizație ultraconservatoare, care nu este de acord, între altele, cu învățământul mixt, nici ca femeile să-și păstreze numele după căsătorie (cel puțin așa susține Japan Probe). Tot în Brazilia s-a ocupat de creșterea cornutelor. În 1984 s-au întors în Japonia, unde a fondat Onoda Shizen Juku (în traducere liberă Școala Naturii Onoda, în foto alături de copii), o tabără de supraviețuire pentru tineret.

În 1996 a vizitat Lubang, unde a făcut o donație de 10000 de dolari pentru o școală, iar în 2010 a fost făcut cetățean de onoare în Brazilia, țară în care a locuit alternativ cu Japonia. Tot în Brazilia a primit în 2004 Medalia de Merit Santos-Dumont (Santos-Dumont a fost unul dintre pionierii aviației) din partea Forțelor Aviatice Braziliene.

Dacă în 16 ianuarie 2014 nu-l răpunea un stop cardiac provocat de complicațiile unei pneumonii și trăia până în 19 martie, ar fi împlinit 92 de ani.

Florin Silea

sursă foto 1: nytimes.com/Jiji Press/Agence France-Presse — Getty Images

foto 2: onodashizenjuku.or.jp