Hotărât lucru, ediția din acest an a Openului Australian este una a surprizelor, atât în concursurile de simplu, cât și în cele de dublu.
Între acestea, după unii, se înscriere înfrângerea Simonei Halep în fața Dominikăi Cibulkova. După cum scriam într-un articol precedent: „Orice e posibil, cu ușor avantaj de partea Simonei, care joacă mai pe extreme, în timp ce Cibulkova a jucat cu Șarapova preponderent pe centrul terenului, dacă nu se va culca pe o ureche pentru că și-a îndeplinit obiectivul stabilit.” Prin urmare, pentru mine nu este o surpriză mare înfrângerea Simonei, ci modul în care a pierdut: 6-3 6-0. Chiar și comentatoarea Eurosport, Virginia Ruzici (managerul Simonei), a fost surprinsă, mai ales că știa că Halep își dorea foarte mult să treacă mai departe. Este drept că Simona a apărut cu câteva fâșii de material medical pe umărul drept, însă impresia mea a fost că subconștientul a împiedicat-o să joace la valoare maximă, ea fiind mulțumită că a ajuns în sferturi. De altfel, la sfârșitul meciului nu părea foarte tristă, ceea ce e bine pentru psihic.
Ruzici a mai spus că Simona va avea câteva zile de pauză după care va reîncepe antenamentele, în cadrul cărora va trebui să fie șlefuite câteva lovituri. S-ar putea să aibă și un antrenor atunci, în persoana lui Wim Fissette, antrenor cu care Kim Clijsters a câștigat, după revenirea din 2009, 3 turnee de Grand Slam și a redevenit nr. 1 mondial, după care acesta a antrenat-o anul trecut pe Sabine Lisicki, care a ajuns în finala de la Wimbledon.
Oricum, Simona a fost eliminată onorabil, ținând cont că Cibulkova a învins-o în semifinale și pe Agnieska Radwanska, cap de serie nr. 5, cu 6-1 6-2, după ce poloneza reușise în sferturi un meci senzațional în fața favoritei Victoria Azarenka, cap de serie nr. 2: 6-1 7-5 6-0. De altfel, în cel mai recent meci, anul trecut, în noiembrie, o caftise pe Cibulkova cu 6-0 6-0, tot pe hard, în finala de la Medibank International: 6-0 6-0! În plus, Radwanska conducea în întâlnirile directe cu 3-1.
Vestea bună a venit de la Sania Mîrza – Horia Tecău, care s-au calificat în semifinale după ce au trecut în numai 1:03 de perechea Julia Goerges (GER) – Aisam-Ul-Haq Qureshi (PAK) cu 6-3 6-4. Nemțoaica este pe locul 27 la dublu, iar pakistanezul pe 16. În semifinală îi va aștepta un meci mai greu, nu doar pentru că joacă cu reprezentanți ai gazdelor – Jarmila Gajdosova – Matthew Ebden – ci mai ales pentru că australienii i-au scos în sferturi pe Katarina Srebotnik (SLO) – Rohan Bopanna (IND), capi de serie nr. 2, cu 7-5 6-3. Cum nu i-am văzut jucând, nu-mi pot da cu „presupusul”. Se pare că pozițiile celor doi la dublu n-au împietat asupra jocului lor: Jarmila e pe 261 la dublu și pe 329 la simplu, în timp ce Matthew e pe 193 la dublu și pe 67 la simplu. Însă și Goerges – Quareshi i-a eliminat pe capii de serie 4, ceea ce nu i-a impresionat pe Mîrza – Tecău, capi de serie 6. Ca o curiozitate, perechea indiano-română este singura dintre capii de serie care mai e în competiție!
Florin Silea