Am avut dreptate să fiu circumspect cu anunțul privind transmiterea Formulei 1 la Dolce. Deși în comunicatul din siteul dolce-sport.ro scrie: «Clienţii de televiziune ai Romtelecom vor putea vedea astfel live toate cele 19 curse, sesiunile de calificări și multe alte evenimente care dau culoare „Marelui Circ”.» și Wikipedia menționa că se transmit și antrenamentele, acum nu mai este așa. Wikipedia a șters antrenamentele, la Dolce se face promo dar pentru calificări și cursă și atât port.ro, cât și siteul dolce-sport.ro au incluse doar calificările și cursa. Antrenamentele nu sunt date nici măcar înregistrat.

Vestea bună este că transmisia Marelui Premiu al Australiei și calificările vor fi pe Dolce 1 și Dolce HD (duminică, respectiv sâmbătă, de la ora 8:00, ora României).

Ca urmare, românilor pasionați de F1 nu le rămâne decât să spere că vor găsi ceva linkuri prin Internet unde să poată urmări antrenamentele. [S.F.D.]