Într-un interviu acordat ziarului La Stampa, Paolo Savoldelli a negat, încă o dată, că s-a dopat și, implicit, că a oferit altora substanțe dopante, cum îl acuză procurorul CONI (Comitetul Olimpic Național Italian).
Referitor la faptul că în 1999 – când Marco Pantani a fost eliminat din Turul Italiei din cauza valorii peste limita admisă a hematiilor – el a avut 49%, ceea ce e aproape de limita maximă admisă, 50%, Savoldelli a precizat că el are de obicei valoare ridicată, ceea ce i-a fost de ajutor ca sportiv. Totodată a spus că pot fi luate probele lui și se va observa că nu sunt fluctuații mari în aceste valori. Ca urmare, nici n-avea nevoie să ia EPO fiindcă ar fi depășit limita admisă.
Din toate acuzațiile singura pe care o recunoaște este aceea că s-a antrenat cu Dr. Michele Ferrari, însă nu a știut că e interzis. Oricum, el a spus din nou că Ferrari a fost cel mai bun antrenor, că niciodată nu i-a oferit ceva dopant și că dacă ar avea un copil care să facă sport l-ar duce la Ferrari.
Fostul ciclist a mărturisit că dacă nu era acuzația de dopaj era tentat să nu reacționeze. Dar fiind acuzat de dopaj, lucrurile nu pot rămâne așa. Ca urmare, își va contactat avocații: Pierfilippo Capello, fiul celebrului antrenor de fotbal Fabio Capello, și Laura Guardamagna (dacă este persoana despre care am găsit eu informații, atunci e membră a Barourilor din Milano și Luxemburg, specializată și în drept sportiv, este arbitru în Comitetul de Arbitraj și membru în Comisia de Disciplină ale Uniunii Cicliste Internaționale), ambii de la societatea de avocatură Guardamagna e Associati, pentru a se apăra.
Florin Silea