Cursele de fond ale elitelor din ciclism s-au lăsat cu spitalizări atât la feminin, cât și la masculin.

În cursa feminină o rutieră a căzut din senin pe loc oblu, vreme însorită, șosea lată și fără s-o incomodeze nimeni. Alte două rutiere s-au împiedicat de ea și au căzut și ele, iar în spatele lor a fost generată altă căzătură, care a implicat o bună parte din pluton. Cea mai spectaculoasă căzătură a avut-o o neozeelandeză, care a zburat câțiva metri și a aterizat de parcă ar fi fost jucător de fotbal australian, pe cap și pe umăr. Miraculos, s-a ridicat imediat și s-a retras la marginea șoselei! Câteva rutiere au fost transportate la spital.

Rutierele care erau în față au temporizat cale de un tur, astfel încât să poată să recupereze cele care au căzut sau care au fost întârziate de căzătură, între ultimele fiind și olandeza Marianne Vos, deținătoarea titlului mondial. Aceasta a reușit să se desprindă cu câțiva kilometri înainte de sosire, fiind însoțită de suedeza Emma Johansson, italiana Giorgia Bronzini și britanica Elizabeth Armitstead, însă cele 4 nu s-au înțeles la trenă în ultimul kilometru și au fost ajunse, titlul revenindu-i la sprint francezei Pauline Prevot Ferrand, care a depășit-o la mare luptă pe câștigătoarea contratimpului, germana Lisa Brennauer, pe 3 venind Johansson. Vos a terminat pe 10, fiind precedată de secunda de la contratimp, ucraineana  Anna Solovey (cea de-a 3-a clasată la contratimp, americana Evelyn Stevens, a venit pe 12).

Reprezentanta României, Lavinia Nicoleta Rolea, s-a aflat printre cele 75 de rutiere care au abandonat (doar 59 au terminat cursa), deși n-a fost implicată în căzătură. Însă era de așteptat, ținând cont că atunci când a apărut în imaginile din transmisia Uniunii Cicliste Internaționale era în coada plutonului și pedala din greu ca să țină pasul. Oricum, bine că am avut o reprezentantă în elita ciclismului.

Bărbații n-au prea avut probleme cu căzăturile, ci cu vremea câinească în bună parte din cele 6 ore de competiție. Cel mai grav accident l-a avut mașina echipei Norvegiei, care s-a soldat cu fracturi și distrugerea biciletelor.

Și aici a câștigat un outsider, polonezul Michal Kwiatowski, care a luat-o de unul singur când mai erau 5,7 kilometri și n-a mai fost ajuns decât pe podium, unde i s-au alăturat australianul Simon Gerrans și Alejandro Belmonte Valverde, care au venit pe prima și a doua poziție la sprint din grupul restrâns care-l urmărea pe poleac, din care au mai făcut parte danezul Matti Breschel, belgianul Greg van Avermaet, francezul Tony Gallopin și un fost campion mondial, belgianul Philippe Gilbert.

Valverde și-a păstrat locul de anul trecut și de acum 2 ani, el mai având un loc 3 și alte două locuri 2.

Principalii favorți au venit cu plutonașul: norvegianul Alexander Kristoff – 8, germanul John Degenkolb – 9, iar elvețianul Fabian Cancellara n-a putut fi propulsat mai sus de locul 11 de bannerul uriaș întins de-a lungul unui pod, pe care scria: „Go, Fabian Cancellara, go!”, în fața lui venind francezul Nacer Bouhanni.

Din păcate, spre deosebire de anul trecut, când Andrei Nechita a făcut senzație terminând pe locul 47, anul accesta nici un românaș n-a ajuns pe propriile roți la finiș, deși au fost 3 în cursă: Serghei Tvetcov, Andrei Nechita și Oleg Berdos. Faptul că printre cei ce-au abandonat se numără vedete ca australianul Cadel Evans, nemții Tony Martin și Andre Greipel și briții Chris Froome și frații Yates – ca să-i amintesc doar pe câțiva – are darul de-a mai îndulci amarul. Cursa a fost terminată de numai 95 dintre cei 204 rutieri care au fost înscriși la start.

La juniori a stat România ceva mai bine. Marike Tache a încheiat pe 82, venind într-un grup de 7 sportive, la 16:21 de min. față de câștigătoarea daneză Amalie Dideriksen (care și-a păstrat titlul). Cursa a fost terminată de 85 dintre cele 93 de rutiere care au luat startul.

Și Emil Dima a încheiat cursa, el venind pe 107, la 18:10 min. de campionul mondial Jonas Bokeloh, din Germania. Cursa a fost încheiată de 110 rutieri. Lucian Buga s-a aflat, însă, printre cei 77 de sportivi care au abandonat.

La sub 23 de ani situația a fost la fel de neagră ca echipamentul, Eduard Michael Grosu și Szabolcs Sebestyen abandonând. Grosu s-a aflat la un moment dat într-o evadare, chiar a continuat de unul singur, însă, cum remarca cineva într-un comentariu din pagina transmisiei în Internet, dacă a plecat în evadare înseamnă că nu se simte bine. 120 dintre cei 162 de înscriși au încheiat cursa câștigată de norvegianul Sven Erik Bystrom, care a luat avans când mai erau 5 kilometri.

Florin Silea