Campionatele Mondiale de Atletism în sală au debutat la Portland cu probele feminină și masculină de săritură cu prăjina, în ambele impunându-se favoriții: americana Jennifer Suhr, respectiv francezul Renaud Lavillenie, ambii reușind noi recorduri ale competiției: 4,90 m la feminin și 6,02 m la masculin!

Suhr a renunțat să încerce record mondial la 5,04 m, dar francezul a încercat la 6,17 m, însă n-a reușit să-și doboare recordul mondial stabilit în 2014, chiar în orașul lui Bubka, Donețk.

Dacă Lavillenie a apărut în aceleași „izmene” pe care le vedem în sport de ani buni (unul dintre concurenți a avut însă șort crăpat pe laturi, așa cum purta marele Serghei Bubka, iar vicecampionul a purtat pantaloni cu lungime între șort și budigăi), surpriza plăcută au constituit-o fetele, câștigătoarea și americana de pe 2 (din cât am văzut eu, poate or mai fi fost și altele) concurând în tradiționalii chiloți.

O altă purtătoare de chiloți și cotată printre favorite, braziliana Fabiana Murer, s-a clasat abia pe 6, nereușind să treacă de 4,60 m.

Rezultate

jennifer-suhrFeminin:

1. Jennifer Suhr (SUA) 4,90 m RC

2. Sandi Morris (SUA) 4,85 m

3. Ekaterini Stefanidi (Gre) 4,80 m



renaud-lavillenieMasculin:

1. Renaud Lavillenie (Fra) 6,02 m RC

2. Sam Kendricks (SUA) 5,80 m

3. Piotr Lisek (Pol) 5,75 m

 

Florin Silea

sursă foto: iaaf.org/ Getty Images