Ziua a 3-a a Campionatului Mondial de Atletism în sală a adus mai multe premiere pe plan sportiv.
Victoria lui Ashton Eaton la heptatlon nu este o premieră. Premiera o constituie faptul că este primul heptatlonist care câștigă 3 titluri mondiale. Cu toate acestea, el consideră că vedeta familiei este soția lui, care a câștigat în extremis primul său titlu: „Nothing I did this weekend matched what she did. It made the whole week for me. She is one who stole the show.” Americanul Eaton a strâns 6470 p, fiind urmat de ucraineanul Oleksei Kasyanov (6182) și de compatriotul Zach Ziemek (6173 p).
Victoria Yulimarei Rojas la triplusalt a fost una așteptată, însă a fost obținută într-un mod neobișnuit: a reușit o singură săritură din 6! Dar a fost de 14,41 m. Ea devine prima venezueleană campionaă mondială la atletism. Germana Kristin Gierisch a luat argintul cu 14,30 m (cel mai bun rezultat al sezonului), iar Paraskeví Papahrístou a adus Greciei bronzul, ea sărind 14,15 m, tot cu o singură săritură reușită!
Elena Panțuroiu a concurat aproape de nivelul maxim reușind să sară de două ori 14,11 m. Dacă reușea să-și egaleze cel mai bun rezultat, 14,15 m (realizat la București, în 5 martie), o egala pe grecoaică.
Cealaltă reprezentantă a României, Carmen Toma, n-a prins finala mică fiindcă a sărit doar 13,31 m, de două ori, încheind pe 12. Chiar și cu 13,94 m (cel mai bun rezultat, obținut în ianuarie, tot la București) n-ar fi prins finala mică, dar ocupa locul 9 – 10.
La băieți, unde românii erau obișnuiți să aștepte medalii de la Marian Oprea, situația a fost mai rea, acesta încheind doar pe locul al 10, nereușind mai mult de 16,27 din ultima încercare. Competiția a fost câștigată de favoritul Bin Dong, chinezul sărind 17,33 m. L-au urmat germanul Max Hess (17,14, cel mai bun rezultat persoanal) și francezul Benjamin Compaoré (17,09, cel mai bun rezultat al sezonului).
O premieră s-a înregistrat și la 400 m feminin. Nu, nu faptul că România n-a fost în finală (Bianca Răzor a venit doar pe 4 în semifinala în care a concurat; cu 52,82 s, RP realizat în februarie, venea pe ultimul loc în finală), ci că titlul a fost luat de o asiatică, Oluwakemi Adekoya, din Bahrein, care a alergat în 51,45 s, nu doar record personal, ci și al Asiei. Până la ea, nici o sportivă asiatică nu alergase o finală mondială de 400 m în sală. No, ca să vezi: era suficient să fie în finală o sportivă din Asia ca să câștige!
Eroul serii a fost, însă, americanul Boris (nume care cred că vine de la amerindieni…) Berian, cel care a adus țării sale cel de-al 100-lea titlu mondial în sală. Și nu oricum, ci după o cursă pe care a condus-o cap-coadă, încheind cei 800 m după 1:45:83 min., realizându-și cel mai bun rezultat al sezonului. Și al doilea clasat, burundezul Antoine Gakeme, a avut cea mai bună performanță din acest sezon, însă la distanță de american: 1:46:65 min. Pe 3 a venit tot un american, Erik Sowinski, în 1:47:22 min.
La aruncarea greutății Noua Zeelandă a trebuit să să mulțumească doar cu aurul de la masculin deoarece Valerie Adams n-a aruncat decât 19,25 m, cu care n-a putut urca mai sus de 3, pe doi fiind unguroaica Anita Márton, care a realizat și record național cu 19,33 m, în timp ce americana Michelle Carter n-a devenit doar campioană mondială, ci și lider mondial, aruncând 20,21 m, care constituie și record în sală al continentului. Ea este și prima americană care câștigă un titlu mondial în această probă.
Cei mai surprinzători medaliați au fost, însă, la 400 m, proba neavând nici un american și nici un jamaican în finală. Nici măcar frații Borlée nu s-au înscris la această probă. Ca urmare, a câștigat un european, cehul Pavel Maslák, 45,44 s (el este primul campion în sală din ultimii 10 ani care-și apără titlul și doar al treilea din toate timpurile care reușește această performanță la un campionat mondial în sală), urmat de quatarezul Abdalelah Haroun (45,59 s, SB) și Deon Lendore (Trinidad-Tobago), 46,17 s.
Deși europenii aveau speranțe la titlu în proba de 60 m feminin, acestea nu s-au concretizat, chiar dacă la această ediție nu au participat principalele sprintere americane și nici cele jamaicane. Proba a fost câștigată, la fel ca la bărbați, de americani, prin Barbara Pierre, în 7,02 s, olandeza Dafne Schippers venind pe 2, în 7,04 s. Ambele aveau în acest sezon 7,0 s, care este și cea mai bună performanță a sezonului pe plan mondial. Jamaicana Elaine Thompson a ocupat locul al 3-lea, sosind în 7,06 s.
Olandezii se pot consola, însă, cu titlul adus de batava Sifan Hassan (o fi vreo verișoară de-a lui Johann Cruyff?…). După ce în vara trecută venise la 1500 m pe 3 la CM de la Beijing, acum a trecut la aur, încheind proba după 4:04:96 min, depășindu-le pe etiopienele Dawit Seyaum (4:05:30 min) și Gudaf Tsegay (4:05:71 min). Românii au stat relaxați deoarece Claudia Bobocea n-a trecut de serii. Cu cea mai bună performanță din sezon ar fi intrat, iar în finală ar fi terminat pe 6. Însă, desigur, cu dacă și România câștiga măcar o dată CM de Fotbal…
Înălțimea s-a încheiat tot cu mai multe surprize. Protagoniștii ultimilor ani, ucraineanul Andriy Protsenko (locul 3 acum 2 ani) și qatarezul Mutaz Essa Barshim (campionul din 2014) neprinzând nici măcar podiumul cu 2,29 m. Victoria i-a revenit italianului Gianmarco Tamberi cu 2,36 m (cât bronzul de la ediția precedentă). A încercat și la 2,40 m, dar n-a reușit, astfel că recordul său rămâne de 2,38 m, rezultat din februarie a.c. Americanii au luat bronzul prin Erik Kynard, care a fost cu 1 cm sub cel mai bun rezultat al său, 2,34 m, argintul plecând în Marea Britanie cu Robert Grabarz, tot cu 2,33 m. Ambele performanțe reprezintă recorduri personale ale sezonului pentru medaliații cu argint și bronz.
Florin Silea
sursă foto: iaaf.org