turul-frantei-2017Emanuel Terzian a anunțat că Turul Franței din acest an va fi transmis integral de Eurosport, ceea ce se întâmplă pentru prima dată de când este televizată cea mai importantă competiție ciclistă.

Comentatorul de la Eurosport a spus că avea informația din 15 iunie, dar a dat-o abia în 16 pentru că a așteptat să-i fie confirmată, iar acum are 3 surse.

În concluzie, anul acesta vom avea nevoie și de cozonac pentru că nu vom avea suficientă pâine la cât ciclism vom mânca cu ochii, începând din 1 iulie și până în 23 iulie! [S.F.D.]

sursă foto: You Tube – prezentare oficială Tour de France 2017