Ca să parafrazez o expresie celebră: videoclipuri care să te dea pe spate, în vremea noastră nu văd a se mai face. Ar fi și greu, ținând cont că în anii ‘80 s-a experimentat cam tot atât tehnic, cât și artistic. Dar, din când în când mai apare câte-un videoclip care te face să spui: Uau!
Acesta-i și cazul videoclipului lui Călin Pop, „Motto”. De ce cu dublu t? Fiindcă nu-i: „Cu trei dublu v”, ca să citez dintr-un cântec al formației Celelalte Cuvinte. De fapt, după cum am scris în contul Facebook când am anunțat lansarea videoclipului, autorul a preferat formula incorectă pentru că nu voia ca lumea să creadă că este numai despre motociclete (MotoGP, Moto 2, Moto 3, ați prins ideea…), iar forma greșită este dată ca fiind corectă de multe dicționare și este folosită în foarte multe cărți, inclusiv înainte de Revoluție. Explicația mi se pare logică, deci, în acest caz putem cataloga motto ca licență poetică.
În contul Facebook, Călin Pop ne oferă următoarea explicație:
„Motto= deviza.
Deviza= libertatea artistică a rebelului suflet de rocker, întocmai precum e libertatea pe două roți. Concluzie- întâlnirea spiritelor cu adevărat libere.”
La prima vedere, videoclipul e cât se poate de banal și pare să copieze videoclipurile cu motocicliști din anii ‘80. Atunci, de ce mi-o fi stârnit interesul și m-a determinat să scriu? Pentru că merită, logic!
Videoclipul începe cu un nenea cărunt, tras la 4 ace, ce pare om serios, cu responsabilități. În prima fază am crezut că e cel puțin conferențiar universitar dr., dacă nu chiar profesor, eventual și șef de catedră. Dar, pe rafturile din spate nu are cărți, ci bibliorafturi, iar pe birou are un top de coli ministeriale care parcă ar fi din dosare, ceea ce mă face să mă gândesc că ar putea fi din lumea dreptului: procuror, judecător, ținând cont de severitatea figurii. N-am înțeles, însă, de ce avea la el „Fără filtru”, discul pe care a apărut cântecul Motto. După care domnul respectiv apare în ținută „civilă” – blugi și tricou – într-o hală, unde-l așteaptă o motocicletă, încalecă pe ea ca Făt-Frumos pe cal și pleacă la drum. Acum, ținând cont de hală, ar putea fi inginer și directorul sau patronul unei firme. Pe drum i se alătură rând pe rând alți motocicliști. Dacă era videoclip din anii ‘80, le vedeam pletele fluturând în vânt, așa, însă, le vedem doar căștile regulamentare.
Mă gândesc: bun, videoclip cu motocicliști pe calapodul anilor ‘80, dar unde-s tipele tip anii ‘80? Da, așa-i: unde mai găsești acum tipe precum cele din anii ‘80? Și nu mă refer doar la aspectul fizic, ci și la atitudine. Ca să vă dați seama ce vreau să zic, utiați-vă la reclama cu Celine Dion care rulează în această perioadă la TV. Tipa e fix din anii ‘80! N-avem, n-avem, asta e… Atât am plătit, atât avem!
Acum să-i lăsăm pe motocicliști să meargă spre vreo speluncă in the middle of nowhere, într-un peisaj arid, cu vântul spulberând colbul, unde, eventual, să se întâlnească cu alți motocicliști și să pună de vreo bătaie – cam acesta era scenariul în videoclipurile din anii ‘80 și filmele cu motocicliști din deceniul 8 – în timp ce mă voi ocupa de muzică.
Un solo electrizant, tot specific anilor ‘80, ne introduce în atmosferă, urmat de acorduri de metal șucărite ca Gigi de la Sculărie când a fost sancționat cu 10% pe 3 luni! În zadar am așteptat să aud un solo Călin Pop care l-a consacrat în anii ‘80; canci, nici de sămânță, chitaristul – costumat și el în ton cu epoca depictată – preferând să facă exerciții de virtuozitate cu sonorități de Malmsteen, Van Halen (Edward Lodewijk, adică Eddie, nu frate-său Alex, care-i baterist), parcă și o ușoară notă de Gary Moore. Ca să nu mai zic că avea agățată de gât o chitară… Fender! Or, eu știam chiar de la artist că: „Niciodată n-am avut o chitară de firmă!” (adică Fender, Gibson etc.). După cum am aflat, și această Fender „vintage” era din recuzită, iar înregistrarea s-a făcut cu altă chitară, nu cu Fenderul din videoclip. Dar, cum arta cere sacrificii, ca să se integreze în epocă, trebuia să accepte să fie filmat cu Fender (celelalte variante ar fi fost Gibson și Ibanez, cam acestea fiind folosite în anii ‘80, că nu oricine își permitea să aibă chitare no name personalizate ca sunet de Marcel Breazu, cum aveau Călin Pop și Radu Manafu – până când, în a doua jumătate a deceniului 9, Manafu și-a cumpărat Ibanez).
Tocmai când mă pregăteam eu să fiu decepționat că am văzut un videoclip banal, cu demonstație de virtuozitate și atât (or, eu știam un cu totul alt Călin Pop, care de fiecare dată caută să cânte ceva ce nu s-a mai auzit pe la alții și pe care îl identifici – ca pe orice mare chitarist – după primele acorduri), vine lovitura de teatru, care schimbă total percepția! Unde credeți că ajung motocicliștii?… Nu unde și-a-nțărcat Dracu copiii, ci la un grătar, în curtea unei case de la țară aflate într-un peisaj deluros, plin de verdeață, strânși în jurul unei mese pline nu cu sticlele debere de pe vremuri, ci cu dozele contemporane, cu consoartele, adică la o reuniune între prieteni! Deci, în loc să avem o pastișare a videoclipurilor de profil și a muzicii din anii ‘80, am văzut un Top Secret (anii ‘80 fiind caracterizați, între altele, și de celebre parodii, nu doar de filme de groază și de karate), dar nu făcut de Abrahams și frații Zucker, ci cu satira lui Woody Allen.
Schimbându-mi-se radical părerea de la uuu la uau!, normal că am vrut să aflu și cine a conceput videoclipul. Când l-am întrebat pe Călin Pop, prima reacție a fost: „De ce, vrei să critici?!” I-am explicat cu frumosul că numai ABBA a fost criticată când a făcut ceva bun: că a pus prea multe piese de succes pe același album! Ei, bine, aplauzele pentru concepție le revin lui Călin Pop și Sorin Toader, care a și finanțat realizarea.
Și, pentru că ați avut răbdarea să citiți până aici, după această excelentă parodie vă semnalez și o la fel de bună comedie, ABBA – The Last Video.
Florin Silea
sursă foto: capturi videoclip
