chloe-dygert-record-mondial-urmarire-2020La două zile după ce a câștigat a 4-a medalie de aur mondială la urmărire pe echipe, Chloe Dygert și-a doborât într-o singură zi de două ori recordul mondial la proba individuală de urmărire, la fel ca la ediția din 2018. După cum am scris, anul trecut n-a participat, fiind accidentată, altfel, probabil și-ar fi doborât recordul, care era de 3:20.060
În finală nu doar c-a umilit-o pe fosta și actuala vicecampioană mondială Lisa Brennauer, învingând-o cu peste 6 secunde (aproape un tur), ci și cronometrul, coborând sub 3:17 min., adică 3:16.937, după ce în calificări stabilise recordul mondial la 3:17.283.
Sincer, n-aveam de gând să scriu despre această victorie, pe care o consider banală, Chloe declarând anul trecut că vrea să poarte un tricou de campioană mondială în fiecare an, până se retrage, dar m-a frapat că Manolo (Emanuel Terzian) a dat câteva informații greșite despre ea. Cum sunt cel care a scris pentru prima dată în presa română nu doar despre Janet Yellen, ci și despre Chloe Dygert (
http://silpres.info/…/chlo-dygert-owen-la-colorado-classic…/), îmi permit să-l corectez:
1. Chloe are echipă, aceeași la care este din 2016 și care din 2009 s-a axat pe pregătirea sportivelor pentru olimpiade, de aceea la fiecare ciclu olimpic își schimbă numele (pe lângă schimbările survenite prin diverși sponsori). În 2009 și-a schimbat numele în Twenty12, după JO de la Londra a devenit Exergy Twenty16, iar după JO de la Rio a devenit Twenty20, numele actual fiind Sho-Air TWENTY20. Echipa nu s-a desființat, ci a renunțat la licența UCI fiindcă singura cursă sub egida UCI de care era interesată a fost Turul Californiei, care nu se mai organizează anul acesta. Echipa este, însă, înregistrată la federația de profil din SUA.
2. Chloe n-a spus niciodată că nu e interesată de cursele pe șosea, ci că momentan nu e interesată să fie la o echipă europeană. Drept dovadă că e interesată și de cursele pe șosea sunt cele două titluri mondiale: la junioare, la fond, și anul trecut, la contratimp elită (senioare), la fond terminând pe 4.
Tot anul trecut, la Jocurile Panamericane a obținut aurul la contratimp și la urmărire pe echipe. De fapt, Gândacul (porecla ei dată de un unchi) are 2 antrenori personali: Kristin Armstrong (pe al cărei record de medalii olimpice vrea să-l bată) pentru șosea și Gary Sutton (pe care l-ați putut vedea și în cursa finală de la Berlin, purtând echipamentul SUA) pentru velodrom. Gary și Shane Sutton sunt frați.

Florin Silea

sursă foto: uci.org