În timpul scandalului de rasism cu arbitrul Sebastian Colțescu a fost o înregistrare în care dinspre partea turcă am aflat că la ei în țară românii sunt numiți țigani. Afirmația respectivă se pare că a fost confirmată sâmbătă seara de fostul jucător și arbitru Erman Toroğlu (foto), care, potrivit unor surse media, a spus la un post TV: „Acel antrenor e un circar! Nu am văzut de mult un așa actor. Nu am mai văzut așa ceva! Unde se crede? Se comportă ca un țigan, un țigan!”
Când moderatorul i-a atras atenția că nu poate spune așa ceva, invitatul a replicat: „Ce să nu spun, fraților? Cum să îi spun, cerșetor?". După pauza de publicitate Toroğlu ar fi spus: „Le cer scuze romilor! Trebuie să știe că eu chiar îi iubesc foarte mult!".
După alte surse, citatul este următorul: „Antrenorul ăsta e plin de figuri, joacă teatru! Nu am mai văzut aşa ceva, unde se crede? Se comportă ca un ţigan, e un ţigan! Dar cum să-i spun altfel, să-l numesc cerşetor?”
Toată tevatura a pornit de la faptul că antrenorul Marius Șumudică a cerut mărirea salariului ca urmare a rezultatelor pe care le-a obținut, iar conducerea clubului Gaziantep i-a oferit… reducerea salariului pe motiv de pandemie, antrenorul din România considerându-se insultat!
În ceea ce privește acuzația de rasism este greu să ne pronunțăm cât timp nu știm ce naționalitate a declarat Șumudică la recensământ. Dacă s-a declarat țigan, care-i problema? Eu am un prieten român – așa știam eu – care e din tată român și mamă unguroaică, însă la recensământ el s-a declarat de naționalitate… germană!
În ceea ce privește cerșetoria, în mod clar Șumudică nu e mai „cerșetor” decât Messi! După cum se știe, Messi (dar nu numai) a refuzat mult timp oferta Barcelonei de a i se reduce salariul din cauza pandemiei…
Ce n-am înțeles eu este de ce turcul le-a cerut scuze romilor (dacă n-o fi vreo greșeală de traducere), nu țiganilor, din moment ce el a zis că Șumudică e țigan, nu rom? Este binecunoscut faptul că unii vor să li se zică romi, în timp ce alții – ca violonistul Mădălin Voicu – afirmă fără complexe că sunt țigani.
În cazul de față, culmea ironiei este că turcul e mai negricios decât românul!
Deocamdată nu a apărut nici o relatare că președintele Turciei ar fi dat vreo declarație de condamnare a conaționalului său. În cazul Colțescu, după cum ne amintim, a fost foarte guraliv.
Florin Silea