green-villageGreen Village, susţinut în 2013 de PETROM,  revine la B`ESTFEST cu o serie nouă de programe şi activităţi ce se adresează iubitorilor de ecologie şi celor care doresc să afle mai multe despre acest domeniu.

În cadrul Green Village, Petrom va susţine un comportament responsabil faţă de mediu şi antreprenoriatul social prin organizarea unui concurs inedit. Angajaţii voluntari ai companiei vor acorda premii fabricate de activiștii sociali prezenţi şi vor încuraja colectarea selectivă.

Vizitatorii Green Village din acest an vor mai putea să desfăşoare diverse activităţi alături de voluntarii ONG participante: ateliere de reutilizare creativă a deşeurilor, ateliere ţinute de activiști sociali, colectarea deşeurilor din zona de camping şi transformarea lor în produse decorative, atelier de personalizare a sacoşei și atelier de plantare legume şi fructe.

Pe lângă ateliere, vor fi organizate jocuri şi tombole cu premii numeroase, jocuri cu teme ecologice, concursuri pe teme ecologice şi un scavanger hunt.

Susținătorii ecologiei vor putea vedea şi câteva expoziţii de natură sălbatică din România şi de promovare a florei şi faunei din Delta Dunării, dar şi de instrumente muzicale realizate din deşeuri.

Pentru cei însetaţi de cunoaştere, dar şi amatori de răcoritoare eco, Iulian şi Limonada lui vor fi şi anul acesta la datorie.

„Faptul că B’estfest Summer Camp acordă pentru al treilea an consecutiv un spaţiu dedicat ONG şi companiilor prietenoase cu mediul nu poate decât să mă bucure şi să mă facă să sper în continuitatea proiectului Green Village. Succesul de care s-a bucurat acest spaţiu în anii trecuţi mă face să cred că din ce în ce mai mulţi oameni au înţeles importanţa unui mod de viaţă compatibil cu natura”, declară Zoli Toth, preşedintele Asociaţiei Star Education şi iniţiatorul acestui proiect.

În 2013 ONG găzduite de Green Village sunt: Asociaţia Salvaţi Dunărea şi Delta, WWF,  Viitor Plus, Asociaţia Mai Mult Verde,  Limonada lui Iulian, Let’s Do it România!, Fundaţia Snagov, Alucro, Ecopolis, Centrul  Cultural Român din Tunari, Asociaţia Upside Down, Asociaţia Start Focus şi Brigada de Voluntari.

Alături de ascestea, Eco-Rom Ambalaje, unul dintre sponsorii ediţiei din acest an şi partener tradiţional al Green Village, pregăteşte premii pentru cei care se implică activ în acţiunile desfăşurate în acest spaţiu.

Green Village este o acțiune a Emagic Entertainment şi Asociaţiei Star Education susţinut de Zoli Toth, întregul demers având „sediul central” în cadrul unei zone amplasate în interiorul spaţiului de festival, care găzduieşte începând din 2011 un târg de ONG, ateliere şi dezbateri despre responsabilizare ecologică şi chiar expoziţii de lucrări de artă realizate din deşeurile colectate chiar din incinta festivalului. Mai multe informaţii despre Green Village puteţi găsi pe pagina de la Facebook: https://www.facebook.com/GreenVillageBestfestRomania.

Programul B’estfest Summer Camp 2013 conţine peste 100 de artişti români şi internaţionali ce vor urca pe cele 7 scene şi arene amenajate în cadrul festivalului, programul muzical întinzându-se de-a lungul a 12 ore pe zi, începând în fiecare seară în jurul orei 18:00, continuând până în zorii zilei următoare, la ora 06:00. Texas, Nas, Chase & Status live, The Heavy, Nneka, Enter Shikari, Tiamat, Biohazard, Soilwork, Noisia, Joker, Friction, Vama, Viţa de Vie, Coma, Subcarpați, Shadowbox & Chimie, Roa, Gojira & Planet H, Bass Turbat live, Grimus, Ocs, Les Elephants Bizarres, Zob, Blue Nipple Boy, Flesh Robot, Negative Core Project sunt doar o parte dintre artiştii ce vor urca pe scenele festivalului de-a lungul celor trei zile, programul complet pe zile şi ore fiind disponibil în siteul festivalului. Mai multe informaţii despre festival sunt disponibile la www.bestfest.ro şi www.facebook.com/Bestfest.Romania.

Anca Lupeș,
Managing Partner, Star Management SRL