În penultima etapă din Turul Utahului, a 5-a, s-a petrecut un lucru care nu-i frumos: Chris Horner a mers o bună bucată de traseu în spatele lui Thomas Danielson (foto), după care, cu câteva zeci de metri înainte de sosire, a plecat în sprint și a câștigat etapa și conducerea în clasamentul general (cam ce i-a făcut Matthew Goss lui Fabian Cancellara în 2011, în cursa Milano-San Remo). Dar doar până a doua zi, când Danielson a venit pe 3, dar la peste 1 minut înaintea lui Horner, reușind să câștige competiția cu o diferență de 1:23 minute.
Dacă Danielson a dat mâna cu el pe podiumul etapei a 5-a, cel de pe locul 3, Luca Euser, n-a vrut să-i întindă mâna. De altfel și doi dintre colegii de echipă cu care s-a intersectat după etapă l-au salutat rece, lipsind obișnuitele îmbrățișări care urmează unei victorii de etapă.
Horner nu și-a recunoscut mârlănia, punând victoria lui pe seama tacticii greșite a celor de la Garmin-Sharp și a tacticii bune a celor de la Radioshack-Leopard-Trek, în timp ce despre etapa a 6-a a spus că Garmin a avut tactică perfectă și că ei n-au avut ce face, mai ales că știa că Danielson va fi mai tare decât el pe acel traseu. A promis, însă, că va câștiga Vuelta, Turul Utahului fiind doar o etapă de pregătire pentru Turul Spaniei.
De cealaltă parte, Danielson n-a comentat comportarea conaționalului, fiind prea bucuros că în sfârșit a câștigat un tur după un an 2012 în care colegii l-au tot ajutat degeaba.
Florin Silea
sursă foto: slipstreamsports.com