Scrisoare deschisă a senatorului Dan Voiculescu adresată lui Traian Băsescu
„Domnule Băsescu, aţi pierdut totul.
Şi nu doar pentru că măsurile antisociale pe care le-aţi anunţat joi, 6 mai 2010, sunt ilegale, inaplicabile şi nocive pentru economia românească. În ciuda acestei evidenţe, aţi fi avut, în continuare, un minim de susţinere.
Însă, confruntat cu revolta întregii societăţi româneşti, aţi intrat în panică. Aţi încercat să aruncaţi responsabilitatea măsurilor antisociale pe seama sindicatelor şi nu v-a mers. Ştiu bine că veţi continua cu partidele de opoziţie, cu mogulii şi cu mass-media. Numai că toţi am mai auzit acest refren şi nimeni nu vă mai crede. Aţi pierdut definitiv controlul.
Acum acţionaţi exclusiv de frică şi înlocuiţi precipitat demonstraţia de forţă cu spectacole de laşitate. Însă, manevrele celui care a fost cândva maestrul diversiunii în politica românească au devenit demersuri ridicole, disperate, care nu mai conving pe nimeni.
V-aţi pierdut abilitatea de a înşela oamenii! Sunteţi, astăzi, un scamator bătrân care şi-a epuizat trucurile.
Poporul, cândva marele dumneavoastră aliat, vă urăşte, domnule Băsescu!
Vă vine să credeţi?! Priviţi pe fereastra Palatului Cotroceni şi veţi înţelege.
Dar, dacă vă gândiţi că aţi blocat economia, aţi dezbinat societatea românească, aţi umilit justiţia, aţi compromis democraţia şi aţi ucis încrederea românilor în ziua de mâine, era de aşteptat să nu vă iubească.
Timp de 6 ani, aţi semănat frică şi ură. Acum este vremea recoltei, culegeţi ce aţi semănat.
Domnule Băsescu, timpul dumneavoastră a expirat! Cei 4 ani şi jumătate, cât au mai rămas până în 2014, reprezintă o excrescenţă intolerabilă pentru naţiunea română. Un preşedinte care se ascunde de cârjele şi furia pensionarilor în cotloanele Palatului Cotroceni şi-a epuizat, de facto, mandatul.
Poporul v-a părăsit, domnule Băsescu, părăsiţi-l şi dumneavoastră!
Exit Băsescu!
Dan Voiculescu”
Biroul de presă al Partidului Conservator