Coordonatorul ALDE în Comisia pentru dezvoltare regională, Ramona Mănescu, a atras atenţia, în plenul Parlamentului European, că trebuie evitată capcana de a utiliza fondurile structurale drept instrument de sancţionare a statelor membre. În cadrul dezbaterii referitoare la Strategia Uniunii Europene 2020, Ramona Mănescu a subliniat, din nou, că astfel de măsuri nu sunt convergente cu politica de coeziune:
„Doresc să salut recunoaşterea rolului fondurilor structurale în realizarea obiectivelor Strategiei UE 2020, însă vreau să atrag atenţia, încă o dată, că nu trebuie sa cădem în capcana de a folosi aceste fonduri, pe viitor, drept instrument de sancţionare a statelor membre. O astfel de măsură ar fi în dezacord total cu obiectivele politicii de coeziune.”
Totodată, Ramona Mănescu a reiterat ideea potrivit căreia succesul Strategiei 2020 depinde de rolul de partener activ acordat autorităţilor regionale şi locale:
„Ştim cu toţii că o punere în aplicare eficientă a Strategiei va depinde foarte mult de modul în care este concepută; prin urmare, trebuie să ne asigurăm că autorităţile locale şi regionale vor fi implicate încă din faza de elaborare pentru a avea garanţia obţinerii unor rezultate cu adevărat eficiente, într-o etapă ulterioară. O mai bună guvernanţă pe mai multe niveluri reprezintă garanţia implementării eficiente a politicii de coeziune la nivel naţional, regional şi local. În calitate de beneficiare ale acestei politici, statele membre trebuie să îşi păstreze rolul-cheie în procesul decizional privind politica de coeziune, în cadrul Consiliului.”
Ramona Mănescu a făcut aceste consideraţii, în plenul Parlamentului European, în calitate de raportor ALDE pentru documentul privind contribuţia politicii de coeziune la atingerea obiectivelor de la Lisabona şi ale Strategiei Uniunii Europene 2020.
Dana Otilia Cotoară,
ofiţer de presă al Delegaţiei PNL în Parlamentul European