Nu m-am înșelat când am scris că acei care nu vor putea merge la concertul de lansare a primului disc al formației Bohemian Groove se vor zgâria pe ochi. Neașteptat de bun, chiar dacă a fost dat în holul casei de cultură a sindicatelor din Alba Iulia, numit acum Club Vox.
Surpriza a fost chiar de la început, când prezentarea formației a fost făcută de Mihaela Gornic, președintele Asociației Culturart, profesoară la Liceul de artă din Alba Iulia, care știe formația încă de la primul concert, dat în 2012. Ce mi-a atras în mod desebit atenția au fost următoarele cuvinte: „Toți cei care aveți un vis, să nu renunțați la el niciodată, să nu vi-l lăsați furat și, mai ales, să nu vă lăsați anulați de tot sistemul educațional! Știu ce spun fiindcă vin din învățământ.”
Despre concertul propriu-zis, ce să zic? Singura chestie nasoală a fost că a început cu vreo 20 de minute mai târziu (dacă le eram manager, urgent le tăiam 10% pe 3 luni!) decât fusese anunțat, pe de o parte ca să aibă lumea timp să se adune („Noi suntem români” și întârziem), pe de alta, pentru a se întuneca afară ca să fie atmosfera potrivită pentru concert. În rest, muzică bună cât cuprinde, fie că au fost preluări din repertoriu internațional (inclusiv o piesă la care nu se încumetă mulți: My Generation, al mamuților The Who. Culmea, cântată brici!), din diverse genuri muzicale, de la rock clasic la R&B și jazz, însă tot de-alea vechi, din anii ‘60 – ‘70 (nu, Satisfaction, a stonesilor, n-a fost, dar au fost două cântece de-ale „concurenței”, The Beatles), fie că au fost cântecele de pe albumul Event Horizon – și ele tot cu iz din perioada de aur a rockului. De asemenea, mi-a plăcut plăcerea de a cânta manifestată pe scenă – inclusiv profesorul de pian Ovidiu Pârjol, care avea la clape exteriorizări de Stevie Wonder, însă părul amintea de regretatul John Lord (lung, alb și prins în coadă). Mi-a plăcut și ideea de a marca „scena” cu un cordon de garoafe și trandafiri, florile fiind așezate în semicerc.
Una peste alta, nu mă așteptam ca tineri din zilele noastre să aibă asemenea repertoriu. Sigur, încă se simt în compozițiile lui Tudor Vaipan inflențele trupelor care-i plac, dar are doar 23 de ani și, din câte am aflat (nu pe surse, că nu-s tiriplici, ci de la sursă), pentru viitorul album se pregătesc ceva schimbări de stil. Ce, credeați că ați scăpat cu un album?! Băieții (incluzând-o în această categorie și pe fată, dacă tot a băut puțină bere înainte de concert – poate va fi vreodată prilejul să vă povestesc cum s-au lăsat băieții de la Celelalte Cuvinte de „gustat” ceva înainte de concert) au planuri mari și par hotărâți să nu renunțe la visele lor. Nițică răbdare, până public interviul cu ei…
Acum, să vă lămuresc ce-i cu citatul. În public l-am văzut și pe basistul Marius Coș – pentru cei care nu-l știu, e suficient să amintesc că prin anii ‘80 a cântat în Mass-Media, dar el e mai cu jazzul – și l-am întrebat ce impresia i-a făcut concertul? Răspunsul e cel citat. Nu cred să fie de complezență fiindcă l-am văzut aplaudând în timpul concertului.
Despre disc, o singură nemulțumire: tobele nu sună pregnant, cum au sunat în concert. I-am zis lui Laur și mi-a confirmat impresia, explicația fiind că s-a greșit la înregistrări și pe urmă nu s-a putut face mare lucru pentru a remedia sunetul. Acum, sper ca la următorul disc să nu acopere tot!
În final, să-i reamintesc pe cei 3 din „nucleul dur” (adică membrii formației) și pe invitații care au încântat publicul: Tudor Vaipan (ch. solo, voce), Ana-Maria Lazăr (ch. bas, voce), Laur Făgădar (tobe), Cristina Vaipan (a cântat o piesă din repertoriul internațional – între timp am aflat și legăturile: este sora lui Tudor și prietena lui Laur) și Ovidiu Pârjol (clape cât cuprinde).
Ca să vă dați seama cam despre ce vorbim, ulterior am aflat că piesele au fost gândite fără clape, însă dom’ profesor așa le-a pritocit de nici nu-ți dai seama că partitura de clape a fost adăugată după ce cântecele au fost gata! Tot nu v-am convins? Ei, mi-au plăcut și pentru că au minți zglobii: au „spurcat” You Really Got Me (piesă punk, după părerea Anei-Maria, deși a fost compusă în 1964), a celor de la Kinks, cu niște acorduri din Smoke on the Water, a celor de la Deep Purple. Și acum, lovitura finală: cu ce credeți c-au încheiat concertul rock? Cu o piesă de-a lu’ unu’ (Yo, elevi, voi să nu vorbiți așa la școală că luați un 4 de nu vă vedeți… decât la următorul concert Bohemian Groove!) de-i zice Herbie Hancock!
Florin Silea
