Văd că parlamentarul pesedist Daniel Savu, fost ofițer SRI, și senatoarea Cristiana Anghel, de la ALDE, s-au prins că mineriada bucureșteană este condusă din umbră. Eu mi-am dat seama încă din prima seară. Pentru mine e mișto ce se întâmplă, primul efect fiind căderea leului. Sigur, ar fi și mai bine dacă și-ar da demisia și guvernatorul BNR, așa cum s-a cerut. Ar fi calea sigură spre prăbușirea economico-financiară a României.
Dacă aș fi patriot, mi s-ar rupe inima pentru ceea ce se întâmplă acum. Cum m-am lecuit de pe vremea lui Ceaușescu de orice urmă de patriotism – nu, la Revoluție n-am ieșit din patriotism, ci din egoism feroce: ori scap de comunism, ori mai bine mort! – privesc cum își fut românii țara cu detașarea cu care privești un film porno prost (de aceea am și folosit în titlu „kinky”, nu „mișto”). Că mâine mulți care au ieșit de bună-credință își vor da seama ce tâmpenie odioasă au făcut, e treaba lor, dar regretele vor fi tardive și ei vor suporta consecințele pe termen lung, pe principiul domnia și prostia se plătesc, în timp ce roadele vor fi culese de cei care i-au manipulat. Nu trebuie să ai CI 140 ca să-ți dai seama cine sunt manipulatorii, e suficient să pui declarații cap la cap și să faci niște deducții logice ca să-ți dai seama cine ar trage foloasele de pe urma anarhiei. Element ajutător, răspunsul senatoarei Anghel, potrivit Agerpres, la întrebarea referitoare la cei din umbră: „Nu știu. Vreau să mai și trăiesc.”… Un lucru e sigur: aceste manifestații nu sunt nici pentru libertate, nici pentru democrație, nici pentru un trai mai bun. Și, să nu uităm, în primul rând cei care participă încalcă legea, participând la manifestații neautorizate. Așa că, n-au nici un drept moral să ceară vreo demisie, din moment ce ei înșiși nu respectă legislația.
Bine ar fi să mă înșel referitor la escaladarea evenimentelor, dar, mai n-aș crede, ținând cont și de un fapt căruia presa din România nu i-a dat mare atenție: vicepreședintele SUA n-a mai venit la București, unde era o importantă reuniune NATO! Ce știu serviciile secrete americane?…
Florin Silea